|
.
08.06.2026, 14:58:09 | 0 comentarii | 280 vizualizari
Juniorii de la CS CFR Simeria, premiați în aplauzele publicului
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Momente de mândrie și emoție pe stadionul din Simeria. În pauza meciului de Liga 4 dintre CS CFR Simeria și CSM Aurul Brad, „reflectoarele” au fost ațintite asupra celor mai tineri performeri ai clubului. Juniorii au fost premiați oficial pentru rezultatele remarcabile obținute în sezonul competițional 2025-2026. Festivitatea de premiere a fost onorată de prezența președintelui Comisiei Județene de Arbitri Hunedoara, Cosmin Danciu, care i-a felicitat personal pe micii campioni. Performanțele care au marcat acest sezon: echipa U14 - campioană județeană Hunedoara și Vicecampioană interjudețeană Alba/Hunedoara; echipa U15 - vicecampioană județeană Hunedoara și vicecampioană interjudețeană Alba/ Hunedoara. Această recunoaștere este rodul unei munci de echipă, în care pasiunea întâlnește disciplina. „Felicitări deosebite copiilor pentru determinarea din teren și antrenorilor pentru implicare, tactică și îndrumare! Un gând special de recunoștință merge către părinți, pilonul principal de susținere necondiționată și încredere în acest proiect frumos. De asemenea, adresăm mulțumiri partenerilor de la AJF Alba pentru excelenta colaborare în organizarea competițiilor interjudețene și felicităm toate cluburile participante pentru fair-play și parcursul din acest sezon”, este mesajul clubului din Simeria. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



