29.10.2011,  12:13:44 | 0 comentarii | 621 vizualizari
Vacanţa universitară, / Și mumă şi ciumă
de Alina PIPAN

Universitatea din Petroşani a adoptat un model european de concediu. Toată luna august, activitatea universităţii se blochează şi se reia în luna septembrie.

 

Este prima dată în acest an când se pune în practică acest model. Deloc pe placul celor care au urcat dealul universităţii şi când au ajuns la secretariate, la casierie sau la rectorat, şi-au dat seama că numai paznicul mai este pe-acolo. 

Cu toate că mulţi tineri au fost luaţi prin surprindere, vacanţa universitară a fost anunţată încă din luna iunie. Programul de restanţe şi de examene a fost astfel întocmit, încât luna august să rămână lună liberă pentru tot personalul. La baza acestei decizii au stat mai multe motive. În primul rând, s-a evitat menţinerea activităţii permanente şi s-au vizat diverse economii şi perturbări de program. Cu toate acestea, urgenţele din sistem au rămas la mâna nimănui. Dacă un student are nevoie neapărată de o adeverinţă care să-i folosească, de exemplu, ca dovadă de asigurat, acest lucru nu este posibil. Pentru cei care au întâmpinat aceste necazuri, partea bună este că nu mai sunt decât câteva zile până la 1 septembrie - ziua reluării activităţii. 

 

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter