|
.
06.07.2026, 11:52:12 | 0 comentarii | 266 vizualizari
Întâlnirea moților cu istoria. Tradiția și identitatea Țării Moților, celebrate la cea de-a 54-a ediție
Articole de acelasi autor
de Andreea JURCA
Timp de două zile, în 4 și 5 iulie, comuna Buceș a fost gazda celei de-a 54-a ediții a manifestării tradiționale „Întâlnirea Moților cu Istoria”, un eveniment dedicat cinstirii eroilor, promovării valorilor culturale și păstrării identității Țării Moților. Manifestările au debutat sâmbătă seara cu un program recreativ și un foc de tabără, iar duminică au continuat cu momente solemne și artistice. Programul a inclus parastasul eroilor, depuneri de coroane la monumentul istoric „Crucea Iancului”, evocări istorice și tradiționala paradă, urmate de un spectacol folcloric susținut de artiști și ansambluri din zonă și din Serbia. Pe scena evenimentului au urcat soliștii Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Alexandra Chira, Cristian Fodor, Antonela Ferche Buțiu și Vlad Lință. Publicul s-a bucurat și de prestațiile Ansamblului Folcloric al Comunei Buceș „Fiii Moților”, coordonat de Elena Godrin, precum și ale ansamblului „Voievodina” din Serbia, invitat special al ediției. La manifestare a participat și prefectul județului Hunedoara, Széll Lörincz, care a transmis un mesaj privind importanța respectului față de istorie și patrimoniu. Acesta a subliniat că memoria colectivă reprezintă un element esențial în consolidarea identității comunităților și în educarea noilor generații, apreciind rolul unor astfel de evenimente în promovarea valorilor autentice și în întărirea spiritului de apartenență. Prefectul i-a felicitat pe organizatori pentru consecvența cu care, de peste cinci decenii, mențin vie această tradiție, contribuind la valorificarea patrimoniului istoric și cultural al Țării Moților.
Sursa foto: Prefectura Hunedoara Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



