21.07.2026,  11:07:18 | 0 comentarii | 190 vizualizari
DacFest 2026 readuce istoria la viață, pe Măgura Uroiului. Programul evenimentului


de Andreea JURCA

Timp de trei zile, între 24 și 26 iulie, Măgura Uroiului din Simeria va deveni locul de întâlnire al pasionaților de istorie, reconstituiri istorice și tradiții antice, odată cu desfășurarea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului DacFest, organizată sub tema „Sub semnul lupului”.

Festivalul debutează vineri, 24 iulie, la ora 21:30, cu ceremonia oficială de deschidere. Programul continuă sâmbătă, 25 iulie, de la ora 11:00, cu deschiderea taberelor antice, unde vizitatorii vor putea descoperi modul de viață al dacilor și romanilor. Pe parcursul zilei vor avea loc un târg de sclavi, exerciții militare, un ritual antic, spectacole de lupte între gladiatori susținute de Ursus Nigrus, prima mare confruntare dintre taberele participante, iar seara se va încheia cu un impresionant spectacol cu foc și ritualul focului sacru.

Duminică, 26 iulie, programul începe tot la ora 11:00, cu redeschiderea taberelor antice. Vizitatorii vor putea urmări demonstrații de Harpastum, prezentări de modă antică, noi lupte de gladiatori și marea bătălie finală, care va încheia ediția din acest an a festivalului.

Pe lângă spectacolele de reconstituire istorică, publicul va avea acces la numeroase ateliere interactive, dedicate bucătăriei antice, jocurilor romane, artei textile, tirului cu arcul, monetăriei, prelucrării lemnului, metalului, pielii și osului, medicinei și plantelor de leac din Antichitate, ceramicii, dar și unui atelier de tatuaje și unei vânători de comori cu tematică istorică.

La DacFest 2026 vor participa mai multe asociații de reconstituire istorică din țară, printre care Asociația Culturală pentru Istorie Vie, Asociația Culturală Tomis, Dacii Singidavei, Historia Renascita, Omnis Barbaria, Terra Dacica Aeterna și Veteres Milites, care vor readuce la viață atmosfera lumii dacice și romane prin demonstrații, tabere și momente interactive.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter