29.07.2026,  12:28:04 | 0 comentarii | 299 vizualizari
Vulcan. Fără nume de vedete, deocamdată


de Gheorghe OLTEANU

După ce au mers la zilele municipiului din Lupeni și Petroșani, vulcănenii se întreabă când va avea loc un eveniment similar și în municipiul lor? Dacă va avea loc, desigur. Ca să nu întind suspansul, le dau vestea bună că tradiționala nedeie vulcăneană, cum e sintagma, se va desfășurat și în acest an.

Dar,

până la ea, mai sunt alte câteva acțiuni culturale programate în august. Despre ele s-a vorbit în dimineața zilei de miercuri, 29 iulie, la ședința ordinară a consiliului local.

În data de 6 a lunii a opta se va ține Ziua Minerului. Cu depuneri de coroane de flori la statuie, fotbal, cupe și premii.

În 15-16 august amatorii de autoturisme tunate vor face din nou senzație pe Buevardul Mihai Viteazul în cadrul ediției a II-a a acțiunii organizate de Torque Society.

În 22, lumea este invitată în Pasul Vâlcan la a VII-ea ediție a manifestării memoriale „De la Marele Război la Marea Unire”.

Și, iaca,

am ajuns și la ediția a 53-a a Nedeii Vulcănene, programată în intervalul 17-23 august. Vom avea felicitarea noilor cetățeni de onoare ai municipiului, premierea elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade, competiții sportive, sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și, desigur, așteptatele spectacole. Nu s-a vorbit nimic despre vedetele invitate, probabil încă nu a fost bătută în cuie această problemă, dar ele vor veni, indiscutabil. În curând li se vor afla și numele. Cele de scenă, desigur.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter