|
.
03.08.2026, 11:50:01 | 0 comentarii | 323 vizualizari
Ionuț Stelescu este noul director tehnic al clubului Minerul Lupeni
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Ionuț Stelescu aduce cu el o vastă experiență din fotbalul românesc și internațional în Valea Jiului. Echipa Minerul Lupeni face un pas important în consolidarea proiectului său sportiv prin numirea lui Ionuț Stelescu în funcția de director tehnic. Originar din Petroșani și deținător al Licenței UEFA A, Ionuț Stelescu revine acasă cu un bagaj profesional impresionant, acumulat la cel mai înalt nivel al fotbalului. Un CV bogat la nivel național și internațional De-a lungul carierei sale, a făcut parte din staff-urile tehnice ale unor cluburi de top din România și din străinătate. A activat la cluburi din România precum CFR Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș și Chindia Târgoviște. De asemenea, a făcut parte din staff-ul tehnic al clubului bulgar CSKA Sofia. A lucrat ani la rând alături de Edward Iordănescu și Vasile Miriuță. Înainte de venirea la Minerul Lupeni, a ocupat aceeași funcție, cea de director tehnic, la Unirea Tășnad. „Un proiect serios, sănătos și ambițios, acasă, în Valea Jiului” Noul director tehnic a transmis un mesaj plin de emoție și determinare la preluarea mandatului. „Un capitol nou în cariera mea. Un nou drum, o nouă provocare! Privesc cu emoție, dar și cu multă determinare, spre această nouă etapă alături de Minerul Lupeni. Accept această responsabilitate cu respect pentru club, pentru oamenii care îl reprezintă și pentru toți cei care iubesc fotbalul în Valea Jiului. Îmi doresc să punem bazele unui proiect serios, sănătos și ambițios, construit prin muncă, profesionalism și unitate, aici, acasă, în Valea Jiului. Mulțumesc pentru încredere! Hai, Minerul Lupeni!”. Conducerea clubului își exprimă încrederea deplină că cunoștințele și profesionalismul lui Ionuț Stelescu vor fi decisive în atingerea obiectivelor stabilite pentru noul sezon. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



