29.10.2011,  14:53:01 | 0 comentarii | 677 vizualizari
La Festivalul Licart, / Junii artişti ai Văii confirmă


de Ziarul Vaii Jiului

Festivalul naţional de arte pentru liceeni Licart şi-a desemnat săptămâna trecută finaliştii acestui an, după 6 luni în care 2002 liceeni s-au înscris la secţiunile Poezie şi Fotografie, cu 7.733 de creaţii, şi alţi 563 au făcut parte din cele 40 de trupe de teatru concurente şi după jurizarea celor 170 de poezii şi 634 de fotografii semifinaliste şi a celor 50 de spectacole intrate în competiţie.

 

Judeţul Hunedoara este şi anul acesta reprezentat de un număr semnificativ de finalişti, aşa cum ne-am obişnuit deja în ultimii ani. La secţiunea poezie, elevul Mihai-Ionuţ Ologu de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Petroşani este pentru a treia oară prezent în marea finală, acestuia alăturându-i-se eleva Ana-Maria Stănescu de la Colegiul Naţional Avram Iancu din Brad, aflată la a doua prezenţă în ultima fază a competiţiei.

Într-o situaţie similară se află şi Alexandru Beldea, reprezentând tot Liceul Teoretic Mihai Eminescu Petroşani la categoriile fotografie alb-negru şi portret.

O prezenţă la fel de promiţătoare este şi Teodora Slavu din Aninoasa, elevă la Liceul de Muzică şi Arte plastice Sigismund Toduţă din Deva şi finalistă la  categoriile alb-negru şi verde, laureată recent şi la Olimpiada Naţională de Arte.

Activităţile artistice ale tinerilor din Valea Jiului nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, mulţi dintre aceştia aflându-se deja la faza afirmării naţionale. Dintre cei amintiţi mai sus, este cunoscută menţiunea naţională a Teodorei Slavu, în timp ce Alex Beldea a obţinut vara trecută premiul al II-lea la cea de-a doua ediţie a concursului naţional de fotografie Liceul meu prin obiectiv, la puţin timp după prima sa expoziţie. De asemenea, activitatea literară a tânărului Mihai-Ionuţ Ologu a fost recent recompensată cu premiul al III-lea la Gala premiilor Reţeaua Literară, organizată de cunoscutul portal de literatură. Toate creaţiile finaliste, inclusiv ale celor patru hunedoreni, pot fi admirate online pe site-ul www.licart.ro. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter