Marostica e cunoscută în lumea turismului european
ca oraşul jocului de şah. La fiecare doi ani, în anii pari, în septembrie are loc faimoasa Partita a scacchi cu personaje vii, costumate după moda medievală. În fiecare an, manifestările artistice şi culturale din Marostica încep cu o mare expoziţie internaţională de umor grafic care are loc în sălile Castelului Inferior iar celebrarea învingătorilor se face, câţiva kilometri  mai sus, la Castelul Superior.

În mai, la Marostica, e Festa di primavera, în iunie Sărbătoarea cireşelor, în iulie oamenii ascultă Musica sulla scacchiera, în octombrie e Fiera di San Simeone şi în decembrie  - Crăciunul e cu noi.

Fiecare localitate italiană are o asociaţie „pro loco” (noi i-am cunoscut pe cei de la Associazione Pro Marostica), care iniţiază şi susţine aceste evenimente cu ajutorul administraţiilor locale şi provinciale, al băncilor şi al firmelor înstărite din zonă. 

 

Din punct de vedere istoric,

cei din Marostica au stat cel mai mult sub Serenissima Repubblica di Venezia (între 1404 şi 1797), puţin sub Napoleon iar în 1815, localitatea a fost anexată Imperiului Habsburgic până în 1866. În acel an, în urma unui război de independenţă, localitatea va face parte integrantă din Regatul italian. În timpul când la Marostica era în frunte familia Della Scala (1311-1387), localnicii au ridicat două construcţii civile şi militare, care au rămas până astăzi: Castelul Inferior (numit şi Castello Da Basso) şi Castelul Superior. Ulterior, cele două castele au fost legate de ziduri care au făcut din Marostica o cetate fortificată, raţională din punct de vedere urbanistic şi ordonată din punct de vedere militar. Centrul politic şi civil al oraşului era plasat în interiorul incintei zidite. Între cele două castele (identice), unul aflat la poalele dealului, iar celălalt în vârful lui, e o piaţă mare de inspiraţie veneţiană (ce avea, odinioară, în centru şi o fântână), ca simbol al unei intense vieţi politice şi comerciale a oraşului. În această piaţă se desfăşoară, în ultimii ani, faimoasa partidă de şah, care se inspiră dintr-o legendă a locului. O dispută aprigă dintre două oraşe vecine aflate în vrăjmăşie ar fi fost tranşată nu pe câmpul de bătălie, ci în urma unei partide de şah jucată de seniorii aflaţi în dispută. Iată cum o legendă orală a dat personalitatea de azi a acestui oraş. Aici ne vine să-l cităm pe Mircea Dinescu cu ale sale Reflecţii asupra căzii de piatră de la Herculane scobită în cinstea împăratului Traian, în care, după împărăteasa Sissi, chiar şi autorul şi-a clătit picioarele: Apa-i aceeaşi, timpu-i altul,/ de-am ştii noi tot ce a văzut bazaltul,/ cât parfum, cât jeg s-a scurs pe dânsul/ ni s-ar colmata sub pleoape plânsul./ când vom fi chemaţi la marea probă/şi-atârnaţi de vii la garderobă,/ ce păcat că vom avea în haine/ mult pământ şi prea puţine taine.

 

O altă acţiune culturală ce 

atrage ca un magnet turiştii în zonă e Rassegna Internazionale di Grafica Umoristica aflată, iată, la ediţia nr. 43.

Octavian Bour a fost învingătorul ediţiei nr. 42, dar erupţia vulcanului islandez l-a împiedicat să poată lua, la timp, avionul spre Italia. Organizatorii l-au invitat să vină în acest an pentru a-i înmâna Marele premiu. Ediţia de anul trecut a avut ca temă „Viciile” şi a avut două secţiuni: „cartoon” şi „strip”. Întâmplarea face că ambele premii au fost adjudecate de români: Valeriu Kurtu (un moldovean din Chişinău care trăieşte, acum, la Berlin) şi Octavian Bour din Cluj.

Dacă din Berlin au existat mijloace să ajungi la timp pentru a-ţi ridica premiul din 2010 chiar în 2011, din Cluj s-a dovedit că acest lucru e, încă, destul de  greu de înfăptuit. Când maestrul Bour m-a sunat să-l însoţesc în această mare călătorie i-am spus, sincer, că nu am la dispoziţie decât un Matiz (roşu) şi că toţi cei din familie mă sfătuiesc să nu plec la drum, dacă vreau să nu rămân pe acolo. 

Cum alţi amici ai maestrului s-au declarat indisponibili pentru această lungă (şi instructivă) călătorie, am plecat spre Italia urmând a face, după socotelile noastre, aproape 3.000 km (dus-întors). Cumnatul meu, Florin, m-a dotat cu un gps dar, în febra plecării, nu mi-a explicat cum funcţionează, ci mi-a pus în mână un manual de întrebuinţare. Când l-am pornit, pe centura Budapestei, am observat că nu ştim să-l programăm cu localitatea de destinaţie, aşa că gps-ul ne recita cum e cu fiecare ieşire de pe autostradă. Lucrul cel mai înţelept a fost să-l oprim şi să ne uităm, cu şi mai mare atenţie, la indicatoarele de pe parcurs. Despre drum trebuie să recunoaştem, cu implicită mâhnire autohtonă, că, odată ieşiţi din România, n-am dat în nicio groapă (ne referim aici la toate drumurile parcurse, de la autostradă până la ultimul drum comunal). De aici, constatarea tristă şi amară că, dacă România poate da câştigători de mari premii artistice în competiţie cu cei mai tari competitori din lume, sub aspect rutier suntem coada Europei şi se pare că nici nu avem şanse să scăpăm de acest blestem. 

 

Primarul localităţii, Gianni Scettro,

şi d-na Mariateresa Costa, asesorul pentru cultură, au anunţat, la vernisaj, că aproape 60 de ţări, prin 1.400 de artişti, au trimis lucrări la salonul de la Marostica. Direcţia artistică a fost asumată  de Giovanni Sorcinelli şi Maurizio Monoggio, care vor să dea un nou impuls unei manifestări deja tradiţionale. Expoziţia şi catalogul manifestării sunt semne palpabile că cei doi, alături de Gruppo Grafico Marosticense, au reuşit pe deplin. Imensul volum de desene primit a fost triat de un juriu internaţional condus de Massimo Bucchi, un reprezentativ artist italian, căruia salonul i-a rezervat o amplă expoziţie personală.

E foarte greu, omeneşte vorbind, să fii imparţial şi să mulţumeşti pe toată lumea. La salon l-am întâlnit pe un modest şi simpatic caricaturist brazilian, Wilson Figueiredo, venit tocmai din Sao Paolo să vadă, cu ochii lui, marea expoziţie italiană. A văzut că nu era în expoziţie şi era extrem de mâhnit. Nu a venit nici la sindrofia de la Castelul superior,  pretextând o durere de pântec. Eram cu Giovanni Sorcinelli când ne-am întâlnit cu un Wilson, trist şi afectat, lângă zidurile Castelului inferior. Aştepta să ia autobuzul spre Vicenza, ca să viziteze obiectivele turistice de acolo.

 

Când i-a mărturisit mâhnirea,

Sorcinelli s-a arătat la fel de afectat. „Putea şi el să ne fi spus că vine la vernisaj, că i-am fi expus desenele. La un asemenea nivel e foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea...”. Iată şi motivul pentru care noi îi vom publica, aici şi acum, fotografia bunului Wilson Figueiredo, în semn de reparaţie morală pentru drumul bătut din Sao Paolo până în Europa. (De aceea e Europa unită, ca să ne ajutăm, la nevoie, unii pe alţii...). Brazilienii au un salon de umor foarte mare la Piracicaba, unde Wilson e implicat major. El le va arăta acasă, alor săi, că ceea ce i-a respins sora mai mare a latinităţii a reparat sora lor mai mică.

 

Totul ar fi fost perfect din punct de vedere cultural şi instructiv-educativ

dacă, la întoarcerea acasă, nu am fi dat, încă la intrarea în ţară, în gropi. La propriu şi la figurat. Dacă în toată lumea se practică un turism soft în care toate facilităţile sunt la superlativ (de la străzi, hoteluri, restaurante, poliţie, administraţie etc.), noi ar trebui să promovăm, insistent, un turism de tip hard. De la Oradea până acasă cred că am trecut prin mii de gropi, practicate cu metodă, în asfaltul sărac al patriei noastre. În plus, am avut parte şi de o poliţie extrem de vigilentă şi de intransigentă (cu cei amărâţi). Exemplu: la Gorăslău, un curajos echipaj de poliţie se ascundea după un local de mâna a treia din zonă pentru a-i prinde, precum haiducii, pe cei care treceau neregulamentar pe un pod. În faţa mea, era o Dacie 1300 care cred că îşi aniversa semicentenarul pe şoselele României. Mergea cam cu 30-40 km la oră şi după ce am urmat-o, la pas, zeci de km am zis să profit de o ultimă porţiune unde era linia întreruptă şi m-am angajat în depăşire. De departe lucrurile se vedeau altfel şi vigilenta miliţie populară (reprezentată de vajnicul agent Oniga Dan) a fost extrem de intransigentă. Cu mine şi cu un alt biet şofer profesionist, care tocmai oprise să se uşureze. Cum a intrat în şosea, cum a fost imediat oprit şi tras pe dreapta. Nu aprinsese, încă, luminile. Deşi le-a spus că bate România-n lung şi lat cu luminile aprinse şi că urma să facă imediat acest lucru nu a fost crezut. În tot acest timp, în care poliţia convingea trei amărăşteni cât sunt ei de incoruptibili şi intransigenţi, pe lângă noi treceau vijelios maşini bengoase de toate tipurile, pe care agenţii le salutau cu mâna la chipiu. I-am spus agentului Oniga că aş plăti, fără să protestez, amenda dacă mi-ar dovedi că se lupta la fel de eficient şi cu cei din Q7. De exemplu. Cum nu mi-a dovedit acest lucru în timpul în care i-am spus că refuz să-i confirm cele scrise în procesul-verbal, i-am promis că o să-l fac, şi eu, faimos măcar pe plan local. E tocmai finalul poveştii care îmi lipsea. Îl formulez sub forma unei concluzii triste şi amare: Cine are şosele europene are şi poliţişti europeni, cine are drumuri ca vai de capul lor are parte de miliţieni destoinici, gata să apere, în orice clipă, pe noii îmbogăţiţi de amenzile care li se cuvin. Ei sunt noii haiduci ce deţin o filosofie foarte simplă şi clară: să ia cât mai mult de la cei săraci şi să-i mulţumească pe cei bogaţi. Ce bine că în artă, cei bogaţi în spirit pot arăta că, deşi vin din patria miliţienilor zeloşi, sunt europeni în tot ceea ce fac. Și o fac la nivelul cel mai înalt. Octavian Bour, un pieton convins din Cluj, a dovedit-o cu prisosinţă.  Poate şi pentru că nu a avut, niciodată, de-a face cu miliţienii made in Goraslau. 

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.