|
.
17.09.2026, 13:21:24 | 0 comentarii | 224 vizualizari
Uricani. Mai apar și astfel de situații
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Numărul cererilor pentru repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat a ajuns, în orașul Uricani, la peste patru sute. Criza de astfel de locuințe face care procesul de repartizare să se desfășoare greoi, nefiind speranțe că solicitările vor fi onorate în timp scurt, așa cum și-ar dori cei care au depus cereri. De aici și nemulțumirile și nervozitatea celor care așteaptă. Oamenii cred că locuințele disponibile se repartizează pe pile și relații și că șansa celor care nu au așa ceva este zero. Miercuri, bunăoară, în biroul lui Dănuț Buhăescu au ajuns o femeie tânără și altele două care o însoțeau. Una dintre ele era mama ei. Tânăra care are un copil locuiește într-o chichineață de garsonieră în care de-abia de miști și fără bucătărie. Ca atare, trebuie să gătească la maică-sa și să-și aducă mâncarea la ea acasă în oale. Pe Aleea Jiului a fost dat în folosință un bloc ANL, șase apartamente și trei garsoniere, destinat cadrelor didactice care fac naveta la Uricani și funcționarilor publici. Asta i-a fost destinația de la bun început. Femeile au reclamat, însă, că, în bloc, ar locui persoane care nu le au nici cu școala, nici cu serviciul în domeniul public, și, ca atare, sunt sigure că se s-ar face favoritisme în privința repartițiilor. Așa că ea de ce nu ar putea locui acolo? a întrebat tânăra. Primarul a recunoscut că da, dintr-o eroare a juristului trei persoane care nu au de-a face cu nici un domeniu din cele aminte mai sus au primit repartiție în ANL-ul profesorilor și funcționarilor publici. Numai că Instituția Prefectului județului Hunedoara a făcut verificările necesare și a dispus evacuarea de urgență a celor care nu aveau dreptul să stea acolo. „Eu plec din primărie dacă nu e așa”, le-a asigurat Dănuț Buhăescu. Neîncrezătoare, totuși, femeile au zis că vor verifica varianta cu evacuarea. Ca atare, până când se va ivi o soluție, tânăra și băiatul ei vor continua să locuiască în chichineața de garsonieră fără bucătărie și în care te lovești cu coatele de pereți când faci o mișcare. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



