|
.
22.10.2026, 12:12:07 | 0 comentarii | 719 vizualizari
Uricani. Operativa din biroul viceprimarului
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Miercuri dimineață, la Uricani, mi-a fost dat să particip la ceva deosebit. Până în urmă cu o lună și ceva astfel de ședințe operative aveau loc în biroul regretatului primar Dănuț Buhăescu. După trecerea lui la cele veșnice, acestea s-au mutat în biroul de vizavi. Cel al viceprimarului. Domnul Marius Demetriad este proiectant și, de ani de zile, colaborează cu Primăria Uricani la punerea la punct a proiectelor cu finanțare europeană pe care le implementează administrația publică a orașului. Am intrat în biroul doamnei viceprimar Jenica Stanci în momentul în care discuțiile erau în toi. Alături de viceprimăriță, participau la această operativă Ana-Maria Maxel de la biroul Proiecte Europene, Bumbar Bianca, șef Serviciu Economic al primăriei, și Adriana Buhescu, consilier și membru al echipei de implementare a proiectelor. Discuțiile s-au concentrat pe clarificarea problemele proiectelor aflate în implementare, cu accent pe cel care vizează realizarea Infrastructurii de Agrement Multifuncțional, a cărei denumire improprie este Aqua Parc. S-a insistat pe aspectele din amplul proiect de regenerare urbană, pe cele care trebuie depuse pe platformă și pe cele paisprezece PT-uri (proiecte tehnice) ale blocurilor care urmează să intre în programul de modernizare. Un subiect aparte l-a constituit găsirea de modalități de finanțare, pentru continuarea lucrărilor la cele trei blocuri pentru tineri de pe străzile 1 Decembrie (în imagine) și 1 Mai urgența este explicabilă prin aceea că finanțarea lucrărilor prin PNRR a încetat la finele lunii august. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



