|
.
26.10.2026, 08:30:35 | 0 comentarii | 83 vizualizari
Sporting Lupeni U9, vicecampioni la un pas de trofeu
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Inimă, pasiune și mândrie la Vețel. Copiii de la Sporting Lupeni U9 au cucerit locul 2 după o finală dramatică, decisă la penalty-uri. Generația 2018 a celor de la Sporting Lupeni U9 a oferit o lecție emoționantă de fotbal și caracter în cadrul unui turneu puternic, în care s-a duelat cu academii de renume, precum CSM Deva și Corvinul Hunedoara. Micuții luptători au impresionat prin parcursul lor impecabil, reușind să se califice en fanfare în marea finală. În meciul decisiv pentru trofeu, împotriva celor de la Kickers, micii fotbaliști din Lupeni au condus jocul cu o maturitate rar întâlnită la această vârstă și au fost la doar patru minute distanță de ridicarea cupei deasupra capului. Din păcate, o egalare pe ultima sută de metri a trimis soarta trofeului la loteria loviturilor de departajare, unde șansa a fost de partea adversarilor. Locul 2 obținut în această competiție acerbă reprezintă o realizare uriașă și un motiv imens de bucurie. „De asemenea, un gând de recunoștință se îndreaptă spre părinții inimoși, care au parcurs mii de kilometri până în comuna Vețel pentru a fi scutul și vocea copiilor de pe margine. Viitorul sună excelent pentru Sporting Lupeni!”, au spus lupenenii. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



