05.11.2026,  11:07:04 | 0 comentarii | 118 vizualizari
Vulcan. Tentativă de suicid


de Gheorghe OLTEANU

Caz șocant la Vulcan, petrecut în după-amiaza zilei de miercuri, 4 noiembrie. Un bărbat de 38 de ani a încercat să-și ia viața aruncându-se în apele Jiului de Vest de pe podul de pe strada Crividia.

Era deja

seară când bărbatul a oprit autoturismul pe pod, a coborât, a urcat pe balustradă și s-a aruncat în gol. Întâmplarea face că, în zonă, se aflau câțiva bărbați care au observat mișcarea. Unul dintre ei a reacționat rapid și a sunat la 112. La scurt timp, au ajuns autospeciala SMURD, cea a poliției și, apoi, cea a pompierilor. Marea mirare a salvatorilor a fost că bărbatul era încă în viață, deși se izbise de pietrele din albia râului. I-au fost acordate primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență din Petroșani.

Organele

competente au deschis o anchetă pentru elucidarea cauzei tentativei de suicid. Se pare că bărbatul a ajuns la concluzia că trebuie să-și ia viața după o ceartă cu soția. Nu este clar încă motivul alegerii locului pentru aceasta. Ceea ce-i de mirare este perioada de timp extrem de lungă care a trecut de la înregistrarea ultimei tentative sau a unei sinucideri în Vulcan. Și încă ceva. De cele mai multe ori, cei care au decis să-și încheie socotelile cu lumea aceasta au ales alte locuri și metode, fiind preferate, îndeosebi, zonele împădurite de pe Valea Morii.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter