08.11.2026,  10:02:52 | 0 comentarii | 102 vizualizari
Sfârșitul unei epoci


de Loredana JUGLEA

Sâmbătă, pentru Șoimul Băița, s-a încheiat un capitol important, plin de greutate și semnificație.

În spatele acestei decizii și al liniei de sosire puse acestui parcurs în Liga a IV-a rămân mii de trăiri. Rămân orele petrecute pe teren, pregătirile intense și bucuria sinceră din vestiar.

Tensiunea fiecărui minut de joc, suspansul din tribune și bucuria victoriilor împărțite cu suporterii.

Efortul depus de fiecare jucător, antrenor și om din staff, care au pus pasiunea mai presus de orice obstacol.

„Poate că drumul nostru competițional în Liga a IV-a se oprește aici, însă ceea ce am construit și am trăit împreună ca o adevărată familie nu se va șterge niciodată. Cărțile istoriei locale vor păstra vie această etapă. Omul fără de care povestea nu ar fi început. Un gând de profundă recunoștință, respect și neuitare se îndreaptă către regretatul primar Diniș Damian.

Din păcate, domnia sa nu mai este printre noi, însă amprenta pe care a lăsat-o asupra comunității și a clubului este eternă. Fără viziunea, sprijinul necondiționat și implicarea sa profundă, Șoimul Băița nu ar fi existat. A fost omul care a crezut în puterea sportului de a uni oamenii și de a da speranță. Nu îl vom uita niciodată!”, este mesajul transmis în mediul online de cei de la Băița.

O echipă nu înseamnă doar unsprezece jucători pe gazon. Înseamnă o întreagă comunitate care a respirat la fel în fiecare weekend, înseamnă suporteri devotați și oameni care au pus umărul la fiecare pas greu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter