05.11.2011,  18:08:56 | 0 comentarii | 686 vizualizari
Suntem aproape de calificare… / Votaţi Retezatul între minunile naturale ale lumii!
de Ziarul Vaii Jiului

După cum ştiţi, „Ziarul Văii Jiului” a promovat oportunitatea de a ne implica în poziţionarea cât mai bună a Parcului Naţional Retezat în clasamentele competiţiei internaţionale “Cele şapte minuni naturale ale lumii”, iniţiată de Fundaţia New7Wonders. Și asta pentru că Retezatul este al nostru şi merită să fie între marile minuni ale lumii naturale. Iată că ne aflăm în situa­ţia în care Retezatul nostru are nevoie de voturile tuturor iubitorilor de natură pentru a putea să urce încă două poziţii, până pe locul 11, şi să se califice astfel în etapa a doua a competiţiei.

Trebuie să reamintim faptul că Parcul Naţional Retezat este singurul din România care a fost selectat pentru acest concurs internaţional, aria protejată fiind înscrisă în grupa E, destinată pădurilor, parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale.
Voturile de care este nevoie trebuie să fie exprimate, prin telefon sau pe internet, până cel târziu 7 iulie, când vor fi desemnaţi candidaţii pentru etapa a doua a concursului. Pentru acest lucru, Retezatul trebuie să se menţină, cel puţin pe locul 11 în grupa E, la data selecţiei. Conform declaraţiilor Administraţiei Parcului Naţional Retezat (APNR), prin campaniile de promovare susţinute de mass-media, Parcul a reuşit să urce 15 locuri în numai trei săptămâni. Florina Crişan, responsabil cu relaţiile publice în cadrul APNR, spune că “în 24 mai, de Ziua Europeană a Parcurilor, România, prin Parcul Naţional Retezat, se afla pe locul 32 în grupa E. Prin votul lor, românii au reuşit să urce Retezatul cu 15 locuri. Acum, Parcul se află pe locul 13 şi trebuie să-l ridicăm pe locul 11, până pe 7 iulie”. Parcul Naţional Retezat poate fi votat în clasamentul Grupei E prin internet, de pe toate adresele de e-mail pe care le deţine un utilizator sau prin telefon. Detalii despre modul în care se poate exprima votul prin internet se pot găsi pe site-ul Parcului Naţional Retezat, www.retezat.ro, pe prima pagină în partea stângă, sub titlul “Cum votăm Retezatul şi România”. Este important să votăm la grupa E - păduri, parcuri naţionale, rezervaţii naturale, doar Parcul Naţional Retezat. În ceea ce priveşte votul prin telefon, se apelează numărul 0041 77 312 4041. După mesajul de întâmpinare urmează un ton şi apoi se introduce codul format din cifrele 541 alocat pentru Parcul Naţional Retezat. Votul devine valid doar după terminarea mesajului de confirmare - thank you message - al robotului telefonic. Organizatorii competiţiei susţin că în cazul în care paşii sunt urmaţi întocmai, convorbirea nu durează mai mult de un minut şi costă 0,2 euro, adică tariful normal perceput de companiile de telefonie pentru o convorbire cu Elveţia, ţara unde are sediul central Fundaţia New7Wonders. Parcul Naţional Retezat este singurul din ţară care a fost selectat, anul trecut, de Fundaţia New7Wonders pentru a se califica între cele şapte mi­nuni naturale ale lumii. Până la 7 iulie, din totalul celor 261 de nominalizări de pe tot globul, vor fi alese 77 de locaţii în urma votului exprimat pe internet de oameni din întreaga lume, la adresa http://www.new7wonders.com/nature/en/. Primele 77 de candidate vor fi evaluate de un comitet de experţi care, pe 21 iulie, va stabili 21 de finaliste. Selecţia finală va fi efectuată tot printr-un vot popular exprimat pe internet, rezultatul urmând să fie anunţat în anul 2011.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter