06.11.2011,  20:10:29 | 0 comentarii | 761 vizualizari
Alt lot de “aurari” a ajuns în instanţă


de Ziarul Vaii Jiului

Celebrul proces al “aurarilor” continuă la fel de complicat ca şi până acum. Astfel, ieri, la Judecătoria Deva, a avut loc primul termen al procesului unui alt grup de zece persoane acuzate de braconaj arheologic şi trafic internaţio­nal de tezaure dacice. Cum era de aşteptat, procesul a fost amânat la cererea unora dintre apărători. Toţi cei zece acuzaţi, între care şi doi deveni, sunt judecaţi în libertate. Următoarea înfăţişare va avea loc pe 28 octombrie.

Cele zece persoane, români şi străini, sunt acuzate că au făcut parte dintr-o reţea care a traficat pe piaţa neagră din străinătate mai multe tezaure de aur şi argint descoperite în urma unor săpături ilegale în siturile protejate din judeţ. 

Conform datelor din dosar, grupul adus în judecată a acţionat timp de aproape zece ani, până prin anul 2007. Principalele acuzaţii sunt legate de trafic pe piaţa neagră cu tezaure arheologice (monede de aur şi argint, bijuterii şi alte artefacte) din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Șefii grupării au fost Ilic Ljubisa, suspectat că era persoana de legătură a românilor cu mafia sârbă, şi un român, Camil Horia Radu, patron al unor magazine de antichităţi, care ar fi traficat şi două dintre brăţările dacice, numite „Mica new-yorkeză” şi „Mica pariziană”, în străinătate. După cum se ştie cele două obiecte au fost răscumpărate şi recuperate de autorităţile române, alături de alte 11 obiecte similare. Primul lot de „aurari” a ajuns în instanţă pentru infracţiuni similare acum patru ani.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter