29.10.2011,  15:56:41 | 0 comentarii | 575 vizualizari
Doar în primele luni ale acestui an, / Peste 70 de milioane de lei - recuperate la bugetul de stat
de Ziarul Vaii Jiului

â–º Faţă de primele două luni ale anului trecut, DGFP Hunedoara a realizat o creştere de 425%!  

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a reuşit în prímele două luni ale anului să recupereze peste 73 de milioane de lei în urma controalelor efectuate la contribuabili persoane juridice şi fizice.

 

Astfel, în perioada ianuarie - februarie 2011, structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul şi subordinea DGFP a judeţului Hunedoara au efectuat un număr total de 212 acţiuni de control la persoane juridice. În cadrul inspecţiilor fiscale efectuate s-a avut în vedere respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidenţierea declararea şi plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat. De asemenea, s-a urmărit realitatea şi legalitatea operaţiunilor pentru care agenţii economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată. În această perioadă au fost soluţionate un număr de 89 solicitări de  rambursare / restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma solicitată la rambursare / restituire în valoare de 9.447 mii lei, s-a admis la rambursare / restituire suma de 7.004 mii lei şi s-a respins suma de 2.443 mii lei. La nivelul judeţului, rezultatele înregistrate urmare a verificărilor efectuate la persoane juridice se concretizează în atragerea la bugetul de stat a unor venituri suplimentare în sumă totală de 69.761 mii lei. Analizând comparativ valoarea sumelor atrase suplimentar la bugetul general consolidat în perioada ianuarie - februarie 2011 (69.761 mii lei ) cu realizările lunii ianuarie - februarie 2010 (16.414  mii lei ), se constată că se înregistrează o creştere a valorii acestui indicator cu 425 la sută.  La contribuabili persoane fizice s-au efectuat un număr de 109 acţiuni de control, rezultatele acestor acţiuni fiind concretizate în stabilirea unor venituri suplimentare în sumă totală de 340 mii lei, reprezentând diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter