|
.
29.10.2011, 16:17:57 | 0 comentarii | 759 vizualizari
Salvamontul avertizează: Atenţie la avalanşe!
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Salvamontiştii hunedoreni spun că în unele zone de creastă din Valea Jiului există pericol de avalanşe, recomandându-le turiştilor neexperiementaţi să evite zonele încărcate cu zăpadă. „Până acum trei zile, vremea era frumoasă şi zăpada s-a tasat. De două zile a nins abundent şi zăpada proaspătă care s-a aşezat peste cea veche duce la pericol de avalanşe. Este pericol de avalanşă în zona de creastă a Parângului dar dacă sunt oameni experimentaţi vor reuşi să evite aceste pericole. Dar, totuşi, pericolul de avalanşă există”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. „Probabil în zona înaltă e pericol. Pe toată creasta Vâlcanului şi pe toată zona Straja nu sunt nici măcar 20 de cm de zăpadă. În afara zonelor schiabile, zonele de vale sunt încărcate cu zăpadă, dar nu este vorba de gradul 5 de avalanşă. Gradul 5 înseamnă o cantitate foarte mare de zăpadă, dar asta nu înseamnă că nu există posibilitatea să plece. De altfel, în zona Retezat, în afară de căldări, zona de creastă este aproape goală“, a precizat şi George Resiga, şeful Salvamont Lupeni.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



