03.11.2011, 08:36:25 | 0 comentarii | 746 vizualizari
Atenţie! Asociaţia pentru întrajutorare Oltenia - o afacere dubioasă construită din donaţii
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Sau, mai bine spus, nicio faptă bună făcută instinctiv, fără a fi mai întâi rumegată. Filantropia se poate transforma în asemenea momente într-o capcană sigură. Sub perdeaua unor societăţi fantomă, diferite organizaţii şi asociaţii de întrajutorare strâng bani pentru a ajuta diferite persoane, de obicei copii. Manipularea sentimentelor de milă şi compasiune se transformă pentru mulţi în idee de afacere. Și cea mai productivă idee este aceea de a te folosi de imaginea unui copil în suferinţă. Zilele acestea, la uşa multor petroşeneni au bătut, pentru a cere bani, trimişii unei asociaţii dubioase, Asociaţia pentru întrajutorare Oltenia, care cereau bani pentru operaţia unei copile. Impresionaţi, oamenii au donat 2-3 lei. Sau chiar mai mult. Nu este prima localitate, şi nu sunt primele donaţii de acest fel. Asociaţia pare, la început, de încredere. Are o adresă, un CUI, taie chitanţe. Dar încrederea se spulberă şi este înlocuită cu sentimentul de îndoială când începi să sapi şi să te interesezi. Asociaţia nu este promovată online, nu are colaborări sau proiecte mediatizate, are un sediu fantomă cu un număr de telefon nealocat. La noi, în Valea Jiului, voluntarii acestei asociaţii au teren de prin luna iulie, dar activitatea lor în ţară a demarat la începutul acestui an. După ce am fost atenţionaţi de petroşeneni despre această afacere dubioasă, am găsit victime şi prin alte părţi. La începutul anului una dintre victime atenţiona publicul despre afacerea acestei asociaţii care este cel puţin neprofesionistă. Dacă nu chiar penală. „Doresc să reclam inexistenţa Asociaţiei pentru întrajutorare Oltenia cu sediul în Aleea Smârdan bl 22, ap 9 din Târgu Jiu, CUI 189772976. Număr de telefon 0253 215551. Această fundaţie fantomă nu există nici pe internet, cum nici acel număr de telofon nu există. Sunt o persoană care a încercat să doneze o mică sumă de bani pentru ajutorarea acestei fetiţe cu tetrapareză spastică în vârstă de 6 ani, pe nume Nicoleta Ciobanu, din Tg.-Jiu. Sunt dezgustată de felul cum se folosesc anumite asociaţii fantomă de bunătatea şi ajutorul unor persoane cu suflet”, avertizează Ștefania. Aşadar, aveţi grijă de cine vă este milă. Lor nu le este milă de bunătatea dumneavoastră. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|