03.11.2011,  12:18:22 | 0 comentarii | 791 vizualizari
Ieri, copiii din / Vulcan au urmărit cu interes aventurile celor trei purceluşi


de Gheorghe OLTEANU

Dacă, pentru unii, marţi, 27 aprilie, a fost cu trei ceasuri rele, pentru copiii din Vulcan a fost zi de teatru. Unul cu o piesă deosebită, cum rar le este dat ăstora mici să vadă. 

Nici nu-mi mai amintesc când 

am mai văzut atâta mulţime de copii pe lângă Clubul Sindicatului E.M. Vulcan. Câte doi, ţinându-se de mână, şi cu doamnele învăţătoare şi educatoare lângă ei. Or fi fost la vreun teatru de păpuşi, mi-am zis înainte ca să o întreb despre asta pe una dintre doamne.

Da, copiii fuseseră la teatru,

dar nu la unul de păpuşi. Ci la unul... adevărat. Cu actori-actori şi decoruri. Piesa pe care, în cursul zilei de ieri, o trupă de actori de la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroşani le-a prezentat-o copiilor de la toate şcolile generale şi grădiniţele din Vulcan se numeşte “Cei trei purceluşi” şi este după o poveste. De care sigur că vă amintiţi şi dumneavoastră. Și, dacă nu aţi citit-o în copilărie, nu cred că v-a scăpat desenul animat făcut după ea. E povestea aceea în care şmecherul de lup căruia i s-a făcut poftă de purceluş la tavă îi ademeneşte şi vrea să-i scoată din casă pe cei trei dolofani. 

Piesa de teatru a fost 

una interactivă. În care actorii au fost mai tot timpul în dialog cu micii spectatori. Ce învăţăminte au tras copiii? Că, dacă vor să realizeze ceva, trebuie să muncească. Pentru că, dacă te laşi cuprins de lene şi nu te apuci să-ţi faci o casă ca lumea, te papă lupul. “Frumoasă de tot iniţiativa Teatrului I.D. Sîrbu, a ţinut să precizeze o doamnă învăţătoare de la Școala Generală nr. 6. Frumos şi gestul dumnealor de a ne trimite la şcoală autocarul, ca să venim cu copiii la club. Mulţumiri!”. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter