29.10.2011, 15:41:05 | 0 comentarii | 648 vizualizari
Lucrările faraonice de modernizare visate de Gheorghe Ile vor lăsa fără căldură şi cealaltă jumătate de Vulcan
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
hestiunea despre care veţi citi în continuare este una cât se poate de serioasă. Fiindcă, în momentul de faţă, este tratată în spirit pur românesc, problemele pe care le va crea ea se vor vedea în iarna viitoare.
Poza aceasta
este făcută la capătul dinspre piaţă al Aleii Crizantemelor din Vulcan. Acolo unde aleea se intersectează cu strada Preparaţiei. Stradă pe care, de câteva zile, se lucrează. La ce şi ce va fi în zona asta? Habar n-are nimeni care trece pe aici.
Dacă vă uitaţi cu
atenţie în stânga jos a imaginii, vedeţi aburi ieşind din pământ. Aburii scapă din conductele termice care subtraversează zona. Acestea pleacă din canalul termic situat peste drum de liceu, merg pe sub Preparaţiei şi subtraversează bulevardul. După care ele se despart. Una dintre ele alimentează cu agent termic primar punctele termice nr.10, 8 şi 7, iar cealaltă se duce la PT 16A, acela din spatele primăriei, şi la PT 23 din Cocoşvar. Cu toată seriozitatea, vă spun de pe acum, că, la iarnă, este posibil ca aceste puncte termice să devină camere frigorifice!
Aceste conducte termice,
începând de la canalul de la liceu şi până mai dincolo de bulevard, sunt varză. Nu-i toamnă, când se fac probe de căldură, ca ele să nu plesnească undeva în porţiunea asta. Și, după cum eu însumi am constatat, cel mai adesea asta se întâmplă între intersecţia străzii Preparaţiei cu Aleea Crizantemelor şi până-n dreptul Farmaciei Ile.
Și ce se face acum?
Se lucrează la modernizarea visată de Gheorghe Ile şi de proiectantul său de curte şi, azi-mâine, conductele astea vor fi sub nu mai ştiu ce strat asfaltic. Sau, poate, că aici va fi o arteziană? Mai ştii? În fine, treaba este că
s-a acţionat în cel mai pur stil românesc. Nu a fost întrebat, mai întâi, nimeni dintre cei care au grijă de conducte aste termice. Să fi luat, înainte, careva legătura cu cei de la secţia de termoficare.
Să le fi zis: fraţilor, noi ne apucăm de modernizat strada asta, dar hai, să ne gândim la o variantă! Să vedem cum rezolvăm cu banii, pentru ca, înainte de asta, să puteţi schimba şi voi conductele. Că, după ce-i gata modernizarea străzii Preparaţiei, nu se mai poate! A zis cineva ceva în acest sens? Să fim serioşi.
Acum, zilele astea,
un cetăţean din blocul de peste drum de piaţă s-a luat cât se poate de serios, în privinţa asta, de domnul
Nicolae Alin Fara, director tehnic la Primăria municipiului Vulcan. I-a spus, măi, omule, primarii trec, dar tu rămâi director! Știi ceva? Dacă, la iarnă, după ce-i gata lucrarea, văd că se sapă din nou la termoficare, eu îţi fac denunţ penal! Păi nu, că avem avizul uzinei, că aşa, că de dincolo, mi-a spus domnul acela pornit că i-ar fi replicat domnul Nicolae Fara.
Dar, din câte am verificat,
pare-se că nu există niciun fel de aviz în acest sens. Ba, mai mult, din cele auzite de la o persoană care le are pe astea cu termoficarea, chiar şi uzinarii ar fi fost luaţi prin surprindere de începerea lucrărilor de modernizare fără ca ei să fi fost puşi la curent. Mie treaba asta îmi aminteşte de ceva similar petrecut când s-a asfaltat strada Parângului din Cocoşvar. Când pe muncitori i-a durut în c*r de gura de canalizare care vine din Școala Nr. 7. Canalizare pe care, pur şi simplu, au zidit-o. Dar, la sesizarea unul cetăţean care stă în blocul de peste drum, numai după ce am tras un semnal de alarmă în ziar (a se citi că am scris de câteva ori de treaba asta!) oamenii au rezolvat problema aşa cum ar fi trebuit s-o facă de la început.
Bun.
Să vedem cam ce s-ar putea petrece în cazul conductelor termice despre care am vorbit acum. Răspunsul vi-l dau de pe acum şi, peste câteva luni, la toamnă încolo, veţi vedea că am avut dreptate. Răspunsul este că, la iarnă, Vulcanul alimentat de PT-urile enumerate nu va mai avea căldură. Acum e simplu, a venit primăvara, nu se simte. Dar să vedeţi cum va fi din noiembrie încolo, când se va pune din nou frigul. Dar pe cine să-l doară de asta? Pe primarul Gheorghe Ile? Să fim serioşi. Anul trecut, el a mai lăsat fără căldură o jumătate de Vulcan. Ce mai contează, în numele lucrărilor faraonice de modernizare, că încă mai bine de un sfert din cealaltă jumătate va avea aceeaşi soartă?
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
