29.10.2011,  12:08:40 | 0 comentarii | 809 vizualizari
Răspundem cititorilor. În pas de melc, „din cauza ţevilor” / SC Termoficare SA anunţă că de joi reîncepe treaba pe strada Aleea Trandafirilor


de Corneliu BRAN

Lipsa locurilor de parcare de pe strada Aleea Trandafirilor şi din zona blocului 4 de pe strada Avram Iancu s-a acutizat “graţie” unor lucrări desfăşurate de SC Termoficare SA Petroşani la PT 11B. Un punct termic cu probleme de când e lumea, neinclus pe niciun program de reabilitare, asta şi pe fondul lipsei de abonaţi, de la an la an tot mai puţini în această zonă.

Acum mai bine de două săptămâni, lucrători din cadrul societăţii amintite s-au apucat de săpat un şanţ, în spatele blocului 4, exact pe zona unei parcări amenajate în 2010, cu pietriş, de oamenii din blocul respectiv, cu sprijinul primăriei, care au adus piatra. După două zile de săpături frenetice, lucrătorii s-au mutat pe Aleea Trandafirilor, la câţiva zeci de metri de prima lucrare, unde timp de două zile iar au săpat. De atunci, după circa 11-12 zile, oamenii din zonă se plâng tot mai des că nu prea mai au unde să-şi parcheze maşinile în mod civilizat, anunţându-ne că de mai bine de o săptămână nici picior de lucrător de la Termoficare n-a mai trecut acolo: „În cel mai pur stil românesc, au venit, au săpat, au lăsat şanţurile aşa şi au plecat. De 11 zile n-au mai făcut nimic, sperăm să nu ne apuce primăvara aşa. Nu zice nimeni să nu lucreze la reabilitări de conducte, dar să şi termine repede ce strică, nu după doi ani.  Dintr-o zonă care începea să arate cât de cât frumos, am ajuns acum să avem tranşee, iar maşinile ni le parcăm pe unde putem. Și aşa e înghesuială destulă, că nouă nu ne-au făcut nicio parcare asfaltată ca prin alte zone, deşi toate trotuarele sunt pline de maşini parcate. Noroc cu acest pietriş pe care noi, câţiva locatari din scara IV, l-am împrăştiat şi am făcut o parcare de 7-8 maşini. Altfel, cei din blocul 4, din scările III şi IV, nu aveau unde altundeva să-şi parcheze maşinile decât pe trotuar. Acum ne-au distrus-o, sperăm să termine lucrarea până nu încep ploile şi noroiul, iar parcarea să o aducă la forma iniţială, cu pietriş tasat ca la carte, cum era înainte”, ne-a spus unul dintre locatarii blocului respectiv.  Cam de aceeaşi părere erau şi câţiva cetăţeni de pe Aleea Trandafirilor, cu specificaţia că măcar dumnealor au amenajată în spatele blocurilor o parcare mai mare, asfaltată încă de acum doi ani.

Ca să dăm un răspuns cetăţenilor, l-am apelat imediat ce am făcut şi nişte fotografii acolo pe directorul SC Termoficare SA, Ovidiu Muntean. Care ne-a spus că de această lucrare era nevoie pentru PT 11B, un punct care nu a beneficiat de finanţări guvernamentale pentru lucrări. Domnul director a promis ferm că de joi o echipă va reporni lucrările, care vor fi finalizate apoi destul de repede, iar parcarea respectivă va fi adusă la stadiul iniţial: „Stăm de mai bine de o săptămână după ţevi. Am făcut comanda şi le aşteptăm. Ne-am grăbit puţin cu săpăturile acolo deoarece utilajul era închiriat şi dacă tot l-am avut pentru alte lucrări l-am folosit şi acolo, ştiind că oricum trebuie să începem schimbarea de ţevi spre Punctul Termic 11B, unde avem destule probleme. Acest punct termic n-a fost inclus pe nicio listă de reabilitare, are nevoie de aceste lucrări, deşi să ştiţi că în zona respectivă avem foarte puţini abonaţi. Noi sperăm ca situaţia să se schimbe, cetăţenii să revină la noi, ţinând cont că gazul este ţinut artificial la acest preţ, prevăd că într-un an-doi situaţia se va schimba, iar agentul termic va fi o soluţie de încălzire pe timpul rece. Joi vor veni conductele şi angajaţii noştri se vor ocupa de treabă. Sper ca într-un timp scurt să încheiem lucrarea acolo, iar parcarea de care vorbiţi va fi readusă la stadiul iniţial”.

Tot de la Ovidiu Muntean am aflat şi de situaţia de la Școala Generală Nr. 6 din Aeroport: „Și acolo avem lucrări, conductele care ne vin sunt şi pentru această lucrare. Acolo este vorba tot de conducte schimbate pentru PT 4. Am mobilizat oameni şi acolo, vrem ca până pe 12 septembrie, când începe şcoala, lucrarea să fie încheiată”.

În acest caz nu înţelegem totuşi de ce s-a lăsat o astfel de lucrare pe ultima sută de metri, când se ştie că vacanţa şcolară de vară ţine trei luni de zile?


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter