06.11.2011,  17:40:40 | 0 comentarii | 721 vizualizari
Ortacii accidentaţi în subteranul minei Paroşeni rămân la Petroşani


de Ziarul Vaii Jiului

Cel doi ortaci accidentaţi duminică în subteranul minei Paroşeni vor rămâne în continuare internaţi la secţia de Chirurgie plastică şi reparatorie a Spitalului de Urgenţă din Petroşani. Până în acest moment, în niciunul din cazuri nu se pune problema unor intervenţii chirurgicale.

“Pacientul Păduraru Benone, de 42 de ani,  este puţin mai grav, în sensul că are arsuri de gradul III la faţă şi la mâna stângă, iar pacientul Sandu Iulian, de 30 de ani, are arsuri superficiale la nivelul hemifeţei stângi şi la mâna dreaptă”, ne-a declarat dr. Sorin Brătilă, şeful secţiei de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului de Urgenţă din Petroşani. 

 

Electricianul care a suferit arsuri a lucrat sub tensiune 

Cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul sunt cercetate de o comisie de specialişti din cadrul unităţii miniere, sub stricta supraveghere a inspectorilor  I.T.M.  de la Petroşani. Din primele cercetării, electricianul a executat o manevră riscantă, în sensul că a încercat să lucreze sub tensiune, ceea ce a dus la rănirea sa şi a celuilalt coleg.

“Incidentul s-a produs în staţia Trafo-ITOCHU 3, staţie care alimentează echipamentele de la complexul mecanizat. Accidentul a avut loc  pe partea secundară a trasformatorului, s-a produs un  arc electric, ceea ce  adus la accidentarea celor doi. Este clar că nu se putea produce acest arc electric care i-a ars pe faţă şi pe mâini decât în condiţiile lucrului sub tensiune. Bineînţeles, se ştie că orice electrician trebuie să aibă echipament individual de protecţie, respectiv cizme, mănuşi şi scule electroizolante, dar nu asta este ideea. Trebuie ştiut că orice echipament de protecţie este doar o măsură suplimentară de precauţie. Măsura de bază trebuie să fie una tehnică, colectivă. Electricianul are o experienţă la locul de muncă foarte mare, de circa 22 de ani, iar în urma cercetărilor vom stabili dacă lucrul sub tensiune a fost o acţiune asumată, sau a fost pus să facă asta de către superiorii lui”,  a declarat Ileana Bodea, şef Serviciul Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ITM Petroşani. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter