29.10.2011,  17:24:17 | 1 comentariu | 863 vizualizari
Ilegalităţi pe bandă rulantă la Primăria oraşului Petrila / „Cazul Țuvichi”, din zona Canalului Ludului - material de studiu pentru studenţii din facultăţile de Administraţie Publică Locală, Construcţii, Drept şi Arhitectură


de Corneliu BRAN

Anul trecut, Primăria oraşului Petrila, prin vocea primarului Ilie Păducel şi apoi a administratorului şef din primărie, Dorin Curtean, anunţa cetăţenii că s-a obţinut de la Ministerul Mediului un proiect de opt miliarde de lei vechi, care vizează amenajarea Canalului Ludului, din Cartierul 8 Martie, un proiect ultra necesar pentru locuitorii din zonă, deoarece se ştie că atunci când plouă acest canal reprezintă un pericol real de inundaţii.

La vremea respectivă şi ziarul nostru a salutat ideea primăriei, ca de fiecare dată când s-au făcut lucruri bune pentru oraş şi comunitate. Miercuri, 12 ianuarie, am fost prezenţi în zona respectivă, pentru că am fost informaţi că sunt ceva probleme în legătură cu acest proiect, în timp ce primarul, cei din Serviciul Urbanism şi „locotenentul” Dorin Curtean cam dorm pe ei, cu legea în mână. Iar când spunem asta avem şi toate motivele să o facem, pentru că veţi vedea mai jos şi de ce.

 

De unde începe cazul…

Data de 31 decembrie 2010 va rămâne pentru unii angajaţi ai instituţiilor statului din judeţul Hunedoara ca fiind o dată de pomină, nu atât din prisma faptului că a fost ziua pregătitoare Revelionului 2011, ci pentru cu totul altceva… A fost ziua punerii pe jar a instituţiilor hunedorene, prin apelarea serviciului de urgenţă 112 de către un petrilean, tată a 17 copii, toţi maturi.  Acesta a informat că la lucrările de amenajare de la Canalul Ludului este pe cale să se întâmple o catastrofă, o familie riscând să moară înghiţită de o alunecare de teren. În urma apelului au fost mobilizate la Petrila importante forţe din cadru I.S.U., poliţiei, Prefecturii Hunedoara, Apelor Române, Primăriei Petrila şi aşa mai departe. 

Cel care a sunat, încearcă acum să o scalde, făcând pe naivul: „Nu am alertat pe 31 decembrie serviciul 112, eu am cerut prin telefon doar la cine să mă adresez la primărie, deoarece a căzut puţin pământ şi ne-am speriat. Cred că cineva care are ciudă pe primar a sunat. Eu am dat telefon la 112 doar ca să cer numărul de la primărie, deoarece nu ştiam numărul. Și m-au întrebat cu ce problemă, le-am spus că a venit ceva pământ jos, cam vreo două maşini. M-au întrebat unde, în ce zonă şi cum s-a întâmplat? Le-am spus că s-a excavat, e lucrare făcută… şi cam atâta tot”, ne spune Ion Țuvichi, petrileanul care a făcut apelul respectiv.

Despre ce a fost vorba de fapt ne povesteşte viceprimarul Constantin Ramaşcanu: „Pe 31 decembrie, două rabe de pământ au alunecat jos, practic surplusul de pământ şi nimic altceva, lucrarea fiind asigurată. Trebuie spus, din start, că această alunecare de pământ nu a afectat niciuna dintre construcţiile legal construite (blocuri sau garaje) şi nici măcar albia de curgere a pârâiaşului Ludului. Singurele construcţii afectate cât de cât sunt poate doar cele construite ilegal, ale familiei Țuvichi. Omul a crezut de cuviinţă atunci că trebuie să sune la 112. De-acolo s-au alertat pe cale ierarhică, I.S.U. Hunedoara şi apoi Petrila. S-a deplasat la faţa locului un număr impresionant de oameni, arhitectul şef al judeţului, oameni din prefectură, din inspecţia de stat în construcţii, de la Apele Române, poliţie, din partea primăriei şi a constructorului şi proiectantului etc. S-au făcut, bineînţeles, procese-verbale de constatare la faţa locului. S-au dat soluţii de provizorat pentru stăpânirea situaţiei, deşi oamenii se cam deplasaseră degeaba, în ajun de Revelion, inclusiv de la Deva. Apelul la 112 a fost făcut de domnul Ion Țuvichi. Faptul că atâţia oameni au fost mobilizaţi practic pentru nimic i-a determinat pe mulţi dintre aceştia să îşi pună întrebări serioase. L-au întrebat pe domnul respectiv de ce a apelat la 112. Răspunsul a fost că familia s-a speriat, crezând că alunecările vor continua şi îi vor îngropa de vii acolo. Deşi, repet, familia Țuvichi are apartamente pe raza oraşului şi nu ar trebui să locuiască în nişte corpuri de clădiri construite ilegal, într-o zonă periculoasă unde se lucrează, cu atât mai mult cu cât li s-a trimis somaţie de demolare a clădirilor, cum au primit toţi cetăţenii care au avut coteţe aici şi li s-a spus acest lucru şi verbal”. 

 

 

Apelul la 112 a scos la iveală şi altceva

Mergând miercuri cu viceprimarul Ramaşcanu la faţa locului, acesta ne-a mai dat câteva informaţii, arătându-ne şi toată zona care vizează lucrările de la Canalul Ludului: „Lucrările le-am început în luna august 2010. Lucrarea de faţă se realizează pe un proiect cu Agenţia Naţională de Mediu, ca şi proiectul cu construirea Parcului pentru Tineri şi Vârstnici, acestea fiind două proiecte surori. Acest proiect are o valoare estimată de proiectant undeva la 8 miliarde de lei vechi, dar prin licitaţie s-a ajuns undeva peste 6,1 miliarde de lei, aceasta fiind câştigată de S.C. Art Forest. La predarea amplasamentului, pentru începerea lucrărilor, împreună cu colegii din cadrul primăriei, de la serviciul nostru de achiziţii şi de la direcţia tehnică, am venit aici împreună cu domnul primar şi am vorbit aproape cu fiecare cetăţean în parte, câteva zeci, somându-i verbal să-şi demoleze coteţele de pe coasta dealului, de deasupra canalului. Somaţie care a fost apoi transmisă şi în scris. Aceste coteţe erau construite în terase, unele peste altele, până jos la apă. Colmatarea se întindea până sus, la coteţe. Până la ele oamenii treceau pe o punte, la primul nivel, apoi pe alte scări, la al doilea nivel, şi tot aşa, până sus. În marea lor majoritate, oamenii au înţeles şi, după cum vedeţi, şi-au demolat coteţele. Unii, mai întârziaţi, execută această operaţiune şi azi la ora când vorbim, după cum puteţi constata. Totuşi, o singură familie n-a înţeles, este vorba de familia Țuvichi, care, după cum vedeţi, are încă câteva aşa-zise construcţii, fără nicio autorizaţie de construcţie, construcţii unde dumnealor fac mâncare la animale, dar unde, probabil, mai şi locuiesc. Au un extras C.F. pe 1950 de metri pătraţi, dar NU au nicio autorizaţie de construcţie. Au solicitat, spun dumnealor, în 2000, autorizarea construirii unui garaj (deşi, după cum vedeţi nici nu există cale de acces la zonă), dar autorizaţia respectivă a expirat după 12 luni. Probabil că dumnealor, în baza acelui document care a expirat, n-au mai revenit la primărie să mai ceară acordul de construire”.

 

Ion Țuvichi o scaldă şi o întoarce ca la Ploieşti

În ceea ce priveşte „pericolul” alunecărilor de teren, ne-am dat seama la faţa locului că acesta, practic, nu există, blocurile din apropiere aflându-se la o distanţă de câţiva zeci de metri, iar garajele de asemenea. Singurul pericol real al acestor lucrări de la Canalul Ludului este faţă de bucata de 1.950 mp de teren, de pe aşa-zisa terasă de pământ, de pe coasta dealului din apropiere. Acolo unde familia Țuvichi şi-a construit ilegal acele coteţe (sau cum s-or fi numind ele), un fel de bucătărie de vară (unde noaptea, unii membri ai familiei dorm, deşi ei mai deţin două apartamente în blocul 57, din apropiere, deci nu ar trebui să fie lăsaţi de autorităţi să locuiască într-o zonă periculoasă) şi un început de construcţie, care se doreşte a fi în viitor o casă. Dacă pentru teren familia respectivă deţine un extras de carte funciară, deci sunt proprietarii de drept al bucăţii de pământ, pentru nicio construcţie de-acolo NU EXISTÄ‚ AUTORIZAȚIE DE CONSTRUCȚIE. înând cont de toate acestea, l-am abordat din nou pe Ion Țuvichi, întrebându-l ce se întâmplă, de ce nu are autorizaţie de construire şi de ce nu demolează tot, precum au făcut celelalte zeci de familii care au avut coteţe acolo?

„Nu s-a întâmplat nimic, ca la orice lucrare mai pică pământ. Am autorizaţii, am tot… Am şi autorizaţie de construcţie, dar aia e veche, pentru că nu s-a putut rezolva problema”. Repetându-i că de fapt NU are autorizaţie de construire deoarece aceasta era pentru un garaj şi a expirat la finele anului 2000 (vă daţi seama, de 10 ani!), omul nostru ne-a dat un răspuns absolut terifiant: „Uite ce se întâmplă, e vorba de unitatea de timp… cu casa nu cădem în jos, nicio grijă! Eu când am dat la 112 n-am spus asta, am cerut numărul de la primărie. Mare lucru ce e? O venit un pic de pământ jos şi atâta tot… Știţi cum e, omul dintr-o picătură face un munte. De ce să mă mut de-aici? Nu mai fac casă, că e foarte rău. Numai puţin, lăsaţi-mă să vorbesc, nu vorbim de lege… Discutaţi cu mine? Eu am S.R.L., am 17 copii, toţi maturi, şi eu trebuie să creez locuri de muncă. De atâta timp primăria n-a avut bani ca să poată să decolmateze canalul aici, acum are de cheltuială. Acum ce să fac? Dacă toţi au demolat, trebuie să demolez şi eu, dar eu nu ştiu când, să vedem cum facem şi noi, e vorba de unitatea de timp. Să fie treaba clară, acolo e un coteţ, o magazie, dincolo e un început de casă, pentru că, da, e turnată fundaţia. Am autorizaţie, am tot!”, ne declară Ion Țuvichi.

La acest moment a intervenit în discuţie şi viceprimarul: „Din 2000, domnule. Aţi început, n-aţi început,  autorizaţia a expirat de mult, iar de demolat nu vreţi să demolaţi…”. „Eu nu pot să mai pun greutate (se referă la construcţia casei - n.r.). În momentul în care mai pun greutate ce se întâmplă? Facem şi autorizaţie, cum să nu! Pe coteţe, pe magazie, pe casă… Trebuie să ne gândim la problema asta: primăria nu a avut bani. E o zonă dificilă… Abia acum se lucrează. Iar dacă se lucrează acum, eu ce aş putea să spun: acum, domnule, dă-mi autorizaţia! Ei n-au bani”, îi răspunde omul viceprimarului, lăsându-ne mască pe toţi cei de faţă, chiar şi pe muncitorii prezenţi care au auzit discuţia. L-am întrebat apoi ce treabă are dacă primăria are sau nu bani cu autorizaţia de construire? Răspunsul a fost din nou absolut halucinant: „Eu am înţeles, când am fost la primărie, că nu sunt bani şi că trebuie să înţeleg că dacă nu sunt bani n-ai cu ce face o lucrare”. 

 

Concluzie

Stimaţi cititori, pricepeţi cum stă treaba, din ce ne spune domnul Țuvichi? Dacă da, să îi spuneţi şi domnului primar Păducel şi domnului Curtean, sau celor de la urbanism din Petrila, că noi, recunoaştem, ne dăm bătuţi. Deducem că omul face pe naivul, încercând acum să scape şi să-i scoată basma curată şi pe cei din primărie, care au închis ochii la aceste ilegalităţi de peste 10 ani.

Mai credem că Ilie Păducel, care este responsabilul direct de acest caz (fiind edilul oraşului), se face că plouă, aruncând legea construcţiilor şi a administraţiei publice locale pe fereastră, pentru un simplu motiv: din 2000 şi până azi a fost vorba de trei alegeri locale, iar vreo 30 de voturi de la familia respectivă vor conta şi în 2012. A nu se uita că la ultimele alegeri a fost vorba că lui Dumitru Răscolean îi mai trebuiau câteva voturi ca să-l detroneze pe Ilie Păducel. Fapt care explică această trecere cu vederea, într-un oraş unde nimic nu mişcă peste capul primarului, încurajat de omul de bază Dorin Curtean, ştiu amândoi de ce. Că altfel nu înţelegem de unde atâta „duioşie” în acest caz, cu încălcare flagrantă de legi ale statului român. Și ar mai fi ceva: de ce tac cei de la I.S.U., de la Apele Române, de la prefectură, dacă văd că Primăria Petrila o tot lălăieşte de la începutul lucrărilor, din august, şi până acum? Cu atât mai mult, după „scena” din 31 decembrie… 

 

 


Comentarii articol (1 )

#1 tuvichi petru 09.02.2013,  17:07:18
in legatura cu canalul ludului am chemat televiziunea sa vada ca canalul ludului nu ie terminata lucrarea si sau luat milioane unde ne este bani nostri in buzunarele mafiotilor trebuie trasi la raspundere inceput dela prefect pina la primar si toti cei care au insemnat o lucrare care nui terminata vreau o ancheta la fata locului sa vada nu vorbesc prosti sa plateasca cei care au luat bani si care au insemnat . se fac garaje in spatele blocului 57 sau prelungit caraj au facut cotet la 4 metri de bloc se infunda canalizarea de la pamntul care sa escavat CUM FAC GARAJE CU BECI PE TEREN DE JOACA NUMAI AU COPII UNDE SA SE MAI JOACE . IN FATA BLOCULUI 57 SINT TREI GARAJE MASINI PARCATE NU MAI AU COPII UNDE SA SE MAI JOACE . ASTA TREBUI SA SE SPUNA DOMNULUI PRIMAR SI CU CEI CARE CONDUC PRIMARIA NOI AI PLATIM IAR IEI DISTRUGE TOT VINDE TOT . SINT DOVEZI LA FATA LOCULUI SA VINA SA IA MASURI GARAJE CARE NU PLATESC INPOZIT CANALIZARE CARE SE DUCE DE LA VECEU DIRECT IN PARAU . CIT DESPRE PROPIETATEA TATALUI MEU TUVICHI ION FACEM CE VREM IE TEREN PROPIETATE CANALUL DIN FATA CASEI LAU DARAMAT CEI CARE AU ESCAVAT SI CA NAU PUTUT SA PUNA CABIOANE CA NU IAM LASAT AU SAPAT SA BAGE TUBURI SI AU LASAT SA CADA MALUL DEACEIA ALUATO DEALUL LA VALE CA NU STIU SA LUCRE SINT NEPRICEPUTI CEI CARE AU LUCRAT IE O MAFIE AU LUAT LUCRAREA AU LUAT BANI SI NAU TERMINAT ASTAI ADEVARU CU MAFIOTI CARE AU VANDUT TARA SI AU DISTRUS TOT .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter