07.11.2011,  23:52:16 | 0 comentarii | 785 vizualizari
Lacataş: „Jurca are probleme cu capul”


de Ziarul Vaii Jiului

Zilele trecute, Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere „Valea Jiului”, a fost reales în funcţia de lider al Sindicatului Liber de la Exploatarea Minieră Uricani, în timp ce Adrian Jurca a ales să nu mai candideze pentru şefia Uniunii Sindicatelor Mine şi Energie Valea Jiului.

Zoltan Lacataş a ţinut să mulţumească tuturor celor care au avut încredere în el, menţionând că va face tot posibilul pentru a-i reprezenta cu cinste în continuare. „Am câştigat alegerile în proporţie de 80 la sută, iar alegerile au fost corecte. Dintr-un total de 563 de voturi, eu am avut 420, iar contracandidatul meu 123. Prin votul exprimat, oamenii au arătat că au încredere în mine şi eu am obligaţii faţă de ei. Vreau să le mulţumesc pe această cale şi să îi asigur că voi face tot ceea ce îmi stă în puteri pentru a-i reprezenta”, a declarat Zoltan Lacataş.
Referitor la faptul că Adrian Jurca nu mai este în fruntea USME Valea Jiului, Zoltan Lacataş a avut o reacţie destul de dură. „Nu este trea­ba mea, dar personal spun că un lider de sindicat trebuie să se aplece asupra problemelor oamenilor. Minciuna are picioare scurte şi se va afla întotdeauna. Sincer să fiu, eu nu înţeleg de ce oamenii de la Livezeni îl mai acceptă ca lider, în condiţiile în care ei au aflat despre minciunile şi infracţiunile lui. Am înţeles că îi ameninţă că are relaţii sus-puse, însă nu are nimic, doar se laudă şi atât. Toate laudele lui sunt false, eu cred că Jurca are probleme cu capul şi atât. Cum poţi fi lider de sindicat când ai dosare penale pentru că ai luat credite pe numele oamenilor şi nu le-ai mai dat înapoi? Eu sunt foarte curios unde sunt cotizaţiile minerilor. Dum­neavoastră nu sunteţi? Oare Garda Financiară nu este interesată de acest aspect?”, se întreabă Zoltan Lacataş.
La rândul său, Adrian Jurca a ţinut să precizeze că pentru el nu este nicio pierdere că nu mai face parte din şefia USME. ”Din punctul meu de vedere, nu este nicio pierdere, mai ales că eu nu am candidat, ci m-am ţinut de cuvânt că voi promova sindicatele mici de la minele Lupeni şi Uricani, ca să-şi mărească numărul de membri”, a declarat el.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter