29.10.2011, 15:57:42 | 0 comentarii | 774 vizualizari
Trist, dar adevărat: / Criza omoară oraşele şomerilor
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Localităţile hunedorene, odinioară puternic industrializate, au ajuns acum fantome, în care cei mai mulţi locuitori sunt bătrânii şi şomerii. Sărace încă de pe vremea când economia „duduia”, localităţile sunt astăzi falimentare din cauza crizei economice prelungite.
Aşezări în declin La fel ca în majoritatea oraşelor din Valea Jiului, unde de circa 10 ani, sărăcia este la ea acasă, după ce minerii şi-au pierdut locurile de muncă, şi în oraşele din centrul judeţului, unde industria a fost „restructurată”, oamenii suferă de foame, se agaţă cu disperare de orice oportunitate, care să le pună o pâine pe masă. Criza loveşte puternic oraşe cum este Călan sau Hunedoara. Aşezări care, de la mijlocul anilor ’90, au intrat în declin, după ce combinatele siderurgice au început să fie rase la propriu de pe faţa pământului. Astăzi, doar câteva ruine mai amintesc de faptul că oţelul produs la Călan sau Hunedoara ajungea în întreaga lume, iar oraşele se dezvoltau de la o zi la alta, ori că tot aici muncitorii primeau cele mai mari salarii din ţară. Traiul cât de cât normal se mai regăseşte doar la o mână de oameni, adică până într-o mie de oameni, care au avut norocul să-şi găsească de lucru la câţiva investitori. Cei mai mulţi locuitori n-au avut de ales. Îşi câştigă pâinea zilnică, muncind în oraşele învecinate sau peste hotare.
La Călan, şomeri (ne)înregistraţi Deoarece oraşul nu le poate oferi nicio posibilitate de a trăi mai bine, oamenii caută soluţii pentru a-şi asigura măcar hrana. La piaţa din Călan este la fel de pustiu ca în magazinele din oraş pentru că oamenii nu au bani. Deşi în aceste zile se simte şi mai tare lipsa clienţilor din cauza crizei economice care a lovit şi oraşul siderurgiştilor, vânzătorii spun că este totuşi bine. Mulţi au venit tocmai din Republica Moldova şi s-au stabilit la Călan, unde au început negoţul cu diferite produse aduse de peste Prut. Potrivit datelor oficiale, în Călan sunt înregistraţi doar 900 de şomeri, însă numărul lor este înzecit, deoarece oamenii nu mai primesc niciun fel de susţinere financiară de la stat. Astfel, ei nu mai figurează în evidenţe.
Aninoasa, fără perspective Nu doar Hunedoara şi Călanul sunt oraşele sărăcite după dispariţia industriei. Valea Jiului are exemplul Aninoasei. După dispariţia principalului angajator, orăşelul a intrat în faliment. Nu o dată, primăria din Aninoasa s-a aflat în pragul falimentului administrativ. Aceasta, după ce creditorii s-au mutat la uşa primăriei şi-şi cer împrumuturile acordate în vremea de „bum” economic. În Aninoasa mulţi dintre localnici trăiesc pe datorie, iar locurile de muncă sunt zero. Declinul a început în 2006, când Exploatarea Minieră Aninoasa a fost închisă, iar bugetul local a rămas fără principalul contribuabil, adică fără 22 de miliarde de lei vechi anual. Puţinii agenţi economici din Aninoasa nu pot compensa prin dările lor suma pierdută. „Este o jale mare în Aninoasa. Au închis mina şi apoi s-a furat tot din ea, tot fierul vechi. Nu s-a mai făcut nimic pentru a le da ceva de lucru şi celor tineri şi în aproape patru ani oraşul a murit. Parcă au un plan să distrugă tot ce e bun în ţara asta. Azi au mai rămas în Aninoasa doar bătrânii şi cei care nu au bani să plece la muncă în străinătate”, ne spune Adalbert Naghy, fost miner la E.M. Aninoasa. Doar bătrânii mineri au scăpat de grija zilei de mâine. Cei tineri îşi caută o viaţă mai bună în străinătate pentru că în oraşul în care s-au născut nu o vor avea niciodată. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|