29.10.2011, 12:31:12 | 0 comentarii | 831 vizualizari
Uricănenii au ce şi-au dorit: / Între 18-21 august - Zilele Oraşului Uricani
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Inedit în Valea Jiului: peste 3.000 de uricăneni au semnat tabele pentru organizarea acestui eveniment ï¬ Pentru acest eveniment, Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a ajutat primăria şi consiliul local cu 80.000 lei ï¬ Tot evenimentul va costa 95.000 lei
Obişnuiţi în iulie cu Zilele Oraşului Uricani, uricănenii vor avea parte şi anul acesta de trei zile de sărbătoare. Chiar dacă mai târziu ca de obicei, între 18-21 august Primăria şi Consiliul Local Uricani vor organiza acţiuni culturale şi sportive şi, bineînţeles, două zile de spectacole de muzică pentru toate gusturile. Trebuie menţionat că, din cauza bugetului local sărăcăcios, mai ales după ce banii de la CNH n-au mai apărut, văduvind de la începutul anului şi până acum primăria de peste 10 miliarde de lei, primarul Dănuţ Buhăescu nu a mai vrut ca anul acesta să mai organizeze aceste manifestări dedicate cetăţenilor. Numai că oamenii au prins de veste şi s-au cam revoltat, prin oraş circulând tot felul de critici la adresa executivului. „Plătim tot felul de taxe şi impozite şi nici trei zile de sărbătoare nu sunt în stare să le organizeze. Asta era bucuria noastră după 1989, acum şi pe asta vor să ne-o ia. Iar la Uricani niciodată noi nu avem parte de spectacole de muzică şi de artişti, decât la aceste manifestări, că altfel cine vine la noi să cânte?”. Unii au făcut şi tabele de tot felul, prin care se cerea ferm organizarea Zilelor Oraşului Uricani, pe nişte liste existând la un moment dat, conform declaraţiei primarului, peste 3.000 de semnături, care au ajuns chiar şi la biroul edilului şef. Un adevărat record în materie, ca o treime din cetăţeni să semneze pentru acest eveniment. Dacă vreţi, un fel de referendum ambulant. „Bine, băieţi, dacă vreţi, o să încercăm, dar este greu pe praful ăsta”, le-a spus primarul. Norocul primarului, dar mai ales al celor care doreau voie bună şi distracţie, a fost Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Acesta a ajutat primăria cu fonduri substanţiale pentru organizarea acestor zile festive. De la bugetul local se mai completează doar cu o sumă mică. Primarul Dănuţ Buhăescu a declarat luni pentru Ziarul Văii Jiului următoarele chestiuni legate de acest subiect. Asta şi ca să închidă gura unor mereu Gică-contra, din sfera politicului fireşte, care aflând de gestul preşedintelui consiliului judeţean şi că în cele din urmă se vor organiza acţiunile şi spectacolele, îl acuză acum pe primar că face risipă de bani publici. „Unii adversari de-ai noştri spuneau că am pus eu nu ştiu pe cine să facă tabele. Fals. Iniţiativa a venit de la unii cetăţeni cu care eu n-am nicio treabă. Dumnealor au adunat semnături pentru desfăşurarea acestui eveniment şi, la un moment dat, au venit şi la mine. În paralel, eu am dorit să aud cu urechile mele cam ce spun cetăţenii prin oraş, astfel că pe mulţi i-am întrebat direct, pe stradă. Cei mai mulţi mi-au spus că doresc să se desfăşoare evenimentul şi că să nu ne luăm după nimeni, că asta nu este risipă, deoarece tinerii şi bătrânii au şi ei dreptul la trei zile de distracţie, în condiţiile în care la Uricani nu se întâmplă peste an prea multe. Vreau să vă spun că a fost o surpriză plăcută pentru mine şi pentru cei din primărie să constatăm apoi şi că peste 3.000 de cetăţeni, din 10.000 (!) au semnat acele tabele. În cazul acesta ce era să mai fac? Iar să organizăm acest eveniment de mântuială, cu câţiva lei, iar nu se putea, pentru că noi la Uricani am obişnuit lumea la cote calitative înalte, cred că lumea mai ţine minte cum a fost anul trecut şi la ce standarde ne-am ridicat… Prin sponsorizări, ca şi anul trecut, nu se mai putea, deoarece sponsorii au ieşit în pierdere cu vreo 300 de milioane, sumele la care se aşteptau să le câştige nu le-au intrat în conturi nici pe departe. Mai rămânea bugetul local. Dar nici aici nu aveam nicio şansă. Noi am alocat suma de 95.000 lei, dar banii ăştia nu-i aveam nici pe departe. Nu ascund faptul şi îi mulţumesc şi pe această cale domnului preşedinte Mircea Ioan Molţ şi domnului vicepreşedinte Rus, care au înţeles să vină în completarea sumei pe care noi n-o aveam. Ne-au dat aproximativ 80.000 lei, din cei 95.000 lei, să recunoaştem o sumă substanţială. Dar este şi o mică acoperire morală a celor 10 miliarde de lei, pe care nu le-am mai primit de la CNH, aceşti bani luând calea ANAF-ului. Vreau să le spun cetăţenilor şi pe această cale că programul Zilelor Oraşului Uricani este extrem de vast, nu vorbim doar de spectacole sau manele, precum încercau unii să explice, vorbim de manifestări cultural-sportive şi alte surprize. Cei care au vorbit aiurea, încă înainte să stabilim programul, nu sunt mulţi, ei sunt puţini şi sunt aceiaşi adversari politici pe care noi îi avem şi care, defăimându-ne, cred că vor câştiga alegerile de la anul. De fapt, ei doreau să nu se realizeze acest eveniment, dar uite că avem cetăţeni deştepţi şi un preşedinte de consiliu judeţean inimos, care ne-a înţeles şi ne-a ajutat. Revenind la program, la fotbal de exemplu, numai pentru campionatul pe cartiere s-au înscris deja 16 echipe. Păi, 10 jucători înmulţit cu 16 rezultă 160 de cetăţeni angrenaţi în această competiţie. Apoi, mai sunt concursurile de şah, de tenis de masă, de tenis cu piciorul, de table, alte câteva sute de oameni! Nu trebuie să uităm de lansările de carte, punerea în valoare a artiştilor locali, de la casa de cultură şi şcoli, alte câteva zeci de tineri. Muzica va fi variată, pentru toate gusturile, vreau să vă spun că spectacolele de muzică populară vor conţine interpreţi şi melodii din toate zonele ţării, dar şi din Vale. Apoi, vom avea muzică etno, dance, pop, rock, toată gama pentru toate vârstele şi gusturile. Și, bineînţeles, vor fi şi manele pentru iubitorii de gen. Pentru că şi ei sunt cetăţeni ai oraşului şi au tot dreptul să se bucure de ce le place. Numele artiştilor şi toate datele programului le vom anunţa public cât de curând, după ce vom definitiva programul şi după ce vom avea confirmarea tuturor artiştilor şi interpreţilor. Locul spectacolelor va fi în zona blocului 13, pe un platou foarte deschis, numai bun pentru aceste evenimente”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|