06.11.2011, 15:52:18 | 0 comentarii | 776 vizualizari
Continuă scandalul pe strada Dacia din Colonia Petroşani
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Consiliul local a format o comisie care va analiza problema terenului de pe strada Dacia din Colonie, teren din pricina căruia s-au născut vii dispute între localnicii din zonă şi proprietar. Ieri, când reprezentanţii primăriei au venit din nou la faţa locului, s-a iscat un alt scandal.
Pământul, sâmbure de scandal O bucată de pâmânt este, de câteva săptămâni, motiv de scandal între localnicii de pe strada Dacia din Colonie. Terenul a fost atribuit de primărie unor tineri căsătoriţi, conform Legii 15. Locuitorii din zonă spun că, până acum, locul cu pricina reprezenta un drum de acces. Nemulţumirile acestora au ajuns până şi în consiliul local. Ei au adunat 140 de semnături pentru ca terenul să nu îşi schimbe destinaţia, sau cel puţin să li se facă o altă cale de acces către locuinţele lor. “Noi nu suntem împotriva construcţiei şi nici împotriva tinerilor care primesc teren, ci vrem doar un drum de acces. Avem copii mici care, dacă se ating de acea sârmă ghimpată cu care a fost împrejmuit locul, se pot răni. După ce se va termina de construit casa, se va face un fel de gang, iar nouă ne este teamă să ne lăsăm copiii să mai circule noaptea pe acolo”, a afirmat un cetăţean din grupul nemulţumiţilor.
Consilierii locali vor analiza problema Pentru rezolvarea acestei probleme s-a format o comisie din doi consilieri locali şi viceprimarul Cornea, comisie care va analiza situaţia pentru ca ambele părţi să fie împăcate. “S-a constituit o comisie care va trebui să rezolve problema analizând situaţia în teritoriu, iar noi deja ne-am gândit la o modalitate de a împăca cele două părţi. Vom încerca să amenajăm o altă cale de acces către acele blocuri de garsoniere şi nici nu se pune problema să luăm înapoi terenul atribuit”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Petroşaniului.
Scandalul a continuat şi ieri, la fel ca în fiecare zi a acestei săptămâni Ieri, când reprezentanţii primăriei au venit din nou la faţa locului pentru a analiza problema, s-a iscat un alt scandal. Oamenii acuză primăria de comiterea unei nedreptăţi, în vreme ce proprietarul aşteaptă obţinerea tuturor avizelor pentru a se apuca de construcţie. “Încă nu mă apuc să construiesc nimic pentru că nu am autorizaţia de construcţie, dar vreau să îmi aduc astăzi baracă şi materiale. După data de 12, când voi avea toate aprobările, mă voi apuca de lucrări”, a declarat proprietarul terenului. “După şedinţa de consiliu de ieri am venit încă o dată aici să vedem despre ce este vorba şi am constatat că proprietarul nu încalcă legea marcându-şi teritoriul. Vom încerca să facem cumva să fie bine şi pentru locuitorii zonei şi pentru cei doi tineri. Deocamdată nu pot spune cine are dreptate în acest caz. Știu doar că s-a dat o hotărâre de consiliu care nu poate fi încălcată”, a declarat Ioan Dobre, director executiv Primăria Petroşani. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|