03.11.2011,  09:35:43 | 0 comentarii | 725 vizualizari
Intervenţie în Retezat pentru un tânăr de 16 ani


de Alina PIPAN

Salvamontiştii din Retezat au fost solicitaţi vineri pentru a interveni la salvarea unui turist. Turistul, un tânăr de 16 ani, venise din Ungaria, din Szeged, cu un grup de prieteni. Plecase pe munte neechipat corespunzător. Iar traseul pe care l-a ales era unul dificil. În timp ce colinda pe traseu, s-a accidentat la glezna stângă şi, firesc, nu a mai putut continua. Se afla pe Valea Rea, la peste 2.000 de metri altitudine, în masivul Retezat. Deoarece nu mai putea să meargă, turistul a apelat la salvamonişti. Aceştia, după ce i-au acordat primul ajutor, au solicitat sprijinul jandarmilor montani pentru a transporta tânărul accidentat, cu ATV-ul, până la cabana Cârnic, unde aştepta o ambulanţă. În jurul orei 18:30, jandarmii montani au ajuns la tânărul accidentat. Au pornit pe traseul Nucşoara-Cârnic-Pietrele-Valea Rea, parcurgând o parte din drum cu ATV-ul, dar pe traseul cuprins între Pietrele şi Valea Rea, timp de o oră şi jumătate, au mers pe jos. Până la cabana Pietrele turistul a fost transportat cu targa. Tânărul a fost preluat de la cabana Cârnic de personalul ambulanţei şi transportat la spitalul din Haţeg.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter