29.10.2011, 17:32:07 | 0 comentarii | 726 vizualizari
Chiar la Sifonul englezului în Peştera Șura Mare, / Un speolog care monitoriza liliecii a căzut de la înălţime. Echipele de salvare au lucrat la acţiunea de salvare circa 10 ore
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Cinci speologi din Cluj au rămas blocaţi în Peştera Șura Mare din localitatea Pui, judeţul Hunedoara, după ce unul dintre ei a alunecat pe o stâncă, fracturându-şi o mână şi un picior. Grupul de speologi intrase în peşteră, sâmbătă, pentru a explora coloniile de lilieci. Din cauza accidentului, speologii au fost nevoiţi să-şi petreacă mai bine de 16 ore în adâncuri. Alarma a fost dată de doi dintre speologi, în jurul orei 24, direct către Serviciul Salvamont. „Apelul a venit pe la 12 noaptea şi imediat au plecat trei membri ai serviciului din Parâng împreună cu doi salvamontişti de la Lupeni şi un medic de la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Situaţia s-a rezolvat în această dimineaţă (n.r. duminică), în jurul orei 10, cu bine”, a declarat şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida. Pentru că aveau nevoie de ajutor de urgenţă pentru a-l scoate pe rănit afară, iar ei nu aveau echipamentul necesar pentru salvare, speologii s-au hotărât ca doi dintre ei să rămână cu rănitul, iar ceilalţi doi să iasă pentru a cere ajutor. „Accidentul s-a petrecut la circa 4 kilometri în interiorul peşterii, în galeria sifonul englezului, una dintre cele mai dificile din peşteră, şi era nevoie de o operaţiune complexă pentru a fi adus rănitul afară”, au mai spus salvamontiştii. Până când echipele de intervenţie au ajuns la rănit şi a putut fi preluat, acestuia i-au fost asigurate de către colegi condiţii, astfel încât să nu intre în şoc hipotermic. La Peştera Șura Mare au ajuns şi speologi specializaţi în misiuni de salvare din Arad şi Cluj. Circa 30 de persoane, incluzând şi pompieri şi paramedici SMURD de la Petroşani, au intervenit la operaţiunea care a durat aproximativ 10 ore. Speologul rănit a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital pentru investigaţii şi tratament. El a fost conştient tot timpul, însă avea dureri mari din cauza fracturilor. Reamintim că în urmă cu aproximativ 4 luni, la Peştera de Gheaţă, din apropiere de Uricani, a avut loc un accident asemănător, după ce un tânăr de 27 de ani a căzut de la aproximativ 3 metri înălţime. (Maximilian GÂNJU)
Acţiunea de salvare s-a încheiat ieri în jurul orei 10 dimineaţa, când speologul rănit a fost scos la suprafaţă, după ore în şir de eforturi. Pe tot parcursul acţiunii, starea lui a fost în permanenţă monitorizată de dr. Mihai Preda - SARS România, care a ajuns la faţa locului odată cu echipele de salvare: „Pacientul în vârstă de 29 de ani a fost găsit conştient, stabil hemodinamic şi respirator, în hipotermie moderată. Prezenta fracturi la tibia stângă şi mâna dreaptă. I-au fost imobilizate fracturile, a fost deşocat şi transportat la ieşirea peşterii, de unde a fost preluat de echipajul SMURD. Pacientul a fost monitorizat şi reevaluat medical pe tot parcursul transportului. Parcursul prin peşteră a fost foarte dificil, peştera fiind catalogată de nivel A (dificultate maximă)”. Peştera Șura Mare de lângă Ponor adăposteşte cea mai mare colonie de lilieci din ţară, are aproape 40 de metri înălţime şi 12 metri la bază, iar lungimea ei ajunge până la 4.500 de metri. (Paula ENACHE) Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|