29.10.2011, 13:28:53 | 0 comentarii | 818 vizualizari
În aşteptarea marelui câştigător sau cum, şi sâmbăta asta, / Dacia a venit cu premii
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Cum am ajuns, deunăzi, să întâmpin una dintre bucuriile verii puse la dispo-ziţie cu generozitate de Dacia Summer Days? Simplu de tot. A fost de ajuns un simplu telefon care m-a făcut curios şi, evident, m-a pus rapid în mişcare.
Iniţial, domnul Georgel Lascăr, administratorul SC Lacăr Service Company, dealer Dacia pentru Valea Jiului, se gândise să telefoneze la redacţie, ca să invite pe cineva de acolo să fie părtaş la evenimentul de sâmbătă, 18 iunie, petrecut la sediul din Petroşani al firmei. Cum, însă, în agenda telefonului său avea şi numărul meu, s-a gândit că e mai indicat să sune din prima la mine.
Nici prin gând nu mi-a trecut să declin invitaţia, deşi motiv întemeiat aveam: în 18 iunie a fost ziua mea de naştere. Cum, până la ora zece, mai aveam timp berechet, am făcut liniştit un duş şi, apoi, am tăiat-o înspre Dărăneşti.
Cei care au citit articolul pe aceeaşi temă al colegei mele Alina Pipan îşi vor fi dat seama că sâmbăta aceasta a fost ultima zi dintre cele cuprinse în intervalul 6-18 iunie, în care s-a desfăşurat tombola "Dacia Summer Days". Eveniment cu ocazia căruia, pe întreaga ţară, Dacia a ieşit la interval cu 10.000 de premii. Care constau în şepci, autoturisme Dacia Logan în miniatură, lichid de spălat parbrizul, efectuarea gratuită de inspecţii tehnice periodice, spălări auto, vaucere merchandisin, montări de anvelope etc. şi premiul premiilor: un autoturism Dacia Duster.
Prima extragere a taloanelor împărţite de către agenţii societăţii petroşenene a avut loc în 11 iunie. Nu insist, fiindcă la ea s-a referit pe larg colega mea de redacţie. Eu vă voi spune ce s-a petrecut în sâmbăta care a căzut în 18 iunie. La ora zece dimineaţa, urnele în care se aflau taloanele depuse la punctele de lucru din Petroşani şi Lupeni au fost aduse în salonul de prezentare al firmei. Comisia de supraveghere a fost constituită din domnii Horaţiu Rusu, director service, şi Gheorghe Suciu, şeful punctului de lucru Lupeni. Cea care a extras, pe rând, cele 31 de taloane câştigătoare pentru Petroşani şi cele 15 pentru Lupeni a fost domnişoara Crina Pintea din Uricani. Care, pe cinstitelea, se afla acolo în calitate de client. Venise cu maşina la reparat, era în atelier şi vorbea cu un meseriaş, domnul Georgel Lascăr a zărit-o şi l-a trimis pe unul de-al lui s-o întrebe dacă vrea să efectueze operaţiunea asta. Fata a fost de acord şi uite aşa a ajuns să apară şi la ziar.
După extragerea celor patruzeci şi şase de taloane, acestea au fost reintroduse în urne, cutiile au fost sigilate, urmând ca luni, adică astăzi, să plece la Bucureşti. Unde, în zilele următoare, va avea loc tragerea pentru desemnarea câştigătorului marelui premiu: un autoturism Dacia Duster. În ce-i priveşte pe câştigătorii din Valea Jiului de sâmbăta asta, nicio problemă. Ei vor fi contactaţi telefonic, la fel cum au fost şi ceilalţi de acum o săptămână, pentru a li se spune cum să intre în posesia premiilor. Cât despre marele norocos şi bucuros care se va face cu un Duster, pe el îl vom şti după ce numele îi va fi publicat pe site-ul oficial Dacia sau sunând la Vocea Clientului, la numărul de telefon la 0248.500000.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|