|
.
04.11.2011, 10:19:19 | 0 comentarii | 994 vizualizari
Lupenenii îl vor pe Gheorghe Ile primar
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Fără curent, fără apă, fără canalizare, la un loc cu şobolanii şi gândacii. Aşa sunt obligaţi să trăiască, de ani întregi, locatarii blocului M1 din cartierul Viitorului – Lupeni. De altfel, aceştia sunt obligaţi să plătească pe grajdurile în care stau o chirie destul de mare, între 140 şi 200 de lei, în funcţie de mărimea apartamentelor. Asta în condiţiile în care oamenii sunt nevoiţi să ia apă de la o conductă amenajată de ei la parterul blocului, nu au curent, iar venitul lor este format din ajutoarele sociale sau din ce mai câştigă din fier vechi. „Noi ne încălzim cu sobe vechi sau din acelea improvizate, cu lemne sau cu ce cărbuni strângem de la halda de steril. Ajung oamenii să moară de frig în case. Nu avem condiţii, nu avem nimic. Am o fetiţă care învaţă la lumânare şi are note foarte bune. Mai am în îngrijire un frate care are handicap şi nu am condiţii. Îl spăl într-o cădiţă şi are doi metri. Nu se poate să stăm în asemenea condiţii şi să mai şi plătim”, spune Angela T. Elena D., din acelaşi bloc, spune că sunt trataţi de către administraţia locală „de parcă am fi nişte păduchioşi”. „Am fost şi am făcut reclamaţii de sute de ori. Primarul nu a fost niciodată de găsit pentru noi. Åžtie să vină să ceară voturi, dar altceva nu ştie. Murim aici, este întuneric, vin şobolanii peste noi, vin gândacii şi nimeni nu face nimic. Totul este un focar de infecţie aici, te poţi îmbolnăvi. Este groaznic, îşi bat joc de noi”, spune femeia. Tudor C. a precizat că, dacă primarul Gheorghe Ile de la Vulcan ar fi la Lupeni, este sigur că va fi reabilitat şi blocul în care trăieşte. „Dacă l-am avea pe Ile, noi am avea curent, am avea apă şi am avea condiţii de trai. El a făcut în Vulcanul ăla ce nu au făcut alţii în 20 de ani. La noi, dacă ar fi numai un an, cred că Lupeniul ar înflori. Îl vrem pe Ile, este singurul primar din Vale care a făcut ceva în oraşul lui”, spune bărbatul. „Suntem foarte hotărâţi să chemăm Sanepidul, fiindcă vin şobolanii pe scări, vin gândacii, ne îmbolnăvim. Au fost mai mulţi de la presă pe la noi, dar nu s-a rezolvat nimic. Noi tot aşa stăm, vin să ne promită în campanie şi atât, nu face nimeni nimic”, spune Darius R. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



