03.11.2011,  09:38:21 | 0 comentarii | 1195 vizualizari
Fiindcă SMLVJ nu are decât doi membri de sindicat la E.M. Petrila, / Directorul Ermoiu nu mai vrea să îi scoată din producţie 5 zile/ persoană/ lună pe Bordânc şi pe celălalt membru


de Ziarul Vaii Jiului

Ion Bordânc, liderul Sindicatului Minier Libertatea Valea Jiului (SMLVJ) 2008, susţine că este persecutat de către directorul minei Petrila, Mihai Ermoiu, care refuză să-i acorde cele cinci zile prevăzute de lege pentru a-şi desfăşura activitatea sindicală.

 

„Nu este prima dată când directorul nu vrea să-mi aprobe zilele de activitate sindicală, care, conform legii, sunt între 3 şi 5 zile pe lună. Mi-a aprobat numai două zile şi pe acelea greu de tot. Motivul lui este că suntem numai doi oameni la mina Petrila în acest sindicat. Dar toţi oamenii pe care i-am avut în sindicat i-a mutat la mina Lonea de mai bine de un an, ca un fel de pedeapsă”, a precizat Bordânc. Totodată, liderul sindical mai precizează că nu scrie niciunde că în sindicatul pe care-l conduce trebuie să fie numai oameni de la mina Petrila. „Litera c din art.4 al statutului sindicatului spune că noi ne putem organiza în toate instituţiile în cadrul cărora SMLVJ 2008 are sau va avea membri, precum şi în Compania Naţională a Huilei Petroşani, la toate sucursalele, conform sentinţei civile definitive şi irevocabile 3080 din 2010”, a menţionat Ion Bordânc. Mai mult, mai marii Federaţiei Naţionale a Muncii, la care SMLVJ 2008 este afiliat, sunt hotărâţi să recurgă la toate metodele legale pentru a-şi putea desfăşura activitatea. „Federaţia Naţională a Muncii poate interveni pentru ca directorul minei Petrila să respecte legislaţia. Legea 54 din 2003, cea a sindicatelor, stipulează că ai voie să te ocupi de activitatea sindicală între 3 şi 5 zile pe lună. Este un sindicat cu personalitate juridică şi poţi avea membri unde vrei. Nicăieri nu scrie că aceştia trebuie neapărat să fie de la mina Petrila. Ceea ce face conducerea EM Petrila este ilegal”, a declarat Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii. În replică, directorul EM Petrila, ing. Mihai Ermoiu, spune că nu poate plăti un om care nu are membri de sindicat la unitatea minieră menţionată. „Domnul Bordânc, la mina Petrila, are un sindicat format din două persoane: el şi cu încă cineva. Zilele libere, de la 3 la 5 de care spune el, se acordă în funcţie de numărul de membri. El, împreună cu celălalt, au luat în fiecare lună cele 5 zile libere, în total 10. Nu mi se pare corect ca eu 5 zile pe lună să nu-l am pe Bordânc la muncă, şi încă 5 zile pe celălalt, dar să-i plătesc din banii minerilor. Aşa ceva nu este corect. Bordânc a profitat la maxim în fiecare lună, dar nu poate obţine 5 zile, dacă nu are pe cine să reprezinte”, ne-a spus directorul EM Petrila.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter