29.10.2011,  15:54:42 | 0 comentarii | 677 vizualizari
Cât de curând, / Iehovistul-megafon va deveni mai cunoscut decât primarul


de Alina PIPAN

â–º După ce a strigat cuvântul Domnului în parcare, acum îl şopteşte în particular fiecărui cetăţean prin tot oraşul â–º Biserica Neamului ar trebui să ia atitudine 

Uitând că e o zi în care oamenii se mai şi odihnesc, fără nicio aprobare de la autorităţi, duminică în amiaza mare, în parcarea magazinului Jiul Shopping Center, a apărut un înverşunat servitor al Domnului. Cu o portavoce şi un text de împărtăşit trecătorilor. Puţini la număr, din cauza zilei prost alese, pentru că atunci traficul era minim. Trăim într-un secol al toleranţei religioase, sau măcar ar trebui să convieţuim într-o relativă armonie, însă asemenea manifestări de prozelitism neoprotestant nu trebuie trecute cu vederea cu uşurinţă. Cu tot ecumenismul clamat în ultima vreme, toleranţa bisericii ortodoxe române, Biserica Neamului, faţă de aceste încercări publice de prozelitism ar trebui să fie zero. Dar vă amintiţi de vreun umil slujitor al altarului care să ia atitudine publică în contra faptelor ca acela întâmplat, duminică, la doi paşi de protopopiatul ortdox?  

 

Și, după ce a împrăştiat tare ideile dumnealui de factură religioasă, a fost amendat de poliţie pentru perturbarea liniştii publice. Omul este deja cunoscut în Petroşani. Și nu de la reprezentaţia din parcare. Voluntar dedicat şi om cu multă credinţă în ceea ce face, tânărul din imagine împarte cuvântul domnului prin oraş la orice oră. Opreşte lumea ca să-l asculte, cu precădere pensionarii care au şi mai mult timp şi mai multă răbdare. Împarte mesaje imprimate şi stă să explice fiecăruia cum trebuie să facă să se salveze. Nu ştim dacă împătimirea respectivă este patologică sau pasională. Dar are deja notorietate. Manifestări precum aceea din parcare vor mai fi, spunea omul. De ce? Pentru că el este absolut decis să-şi continue misiunea. Amenda aceea nu o va plăti şi i se pare chiar un abuz. Totuşi, nu pare să considere un abuz ce a făcut dumnealui în parcare. În fiecare an, cultul Martorii lui Iehova are posibilitatea de a se aduna, cu megafon sau fără,  pe Stadionul Jiul. Acesta cuprinde 15.000 de locuri. În timpul întâlnirilor este mereu plin, mai plin decât a fost în ultimii ani pentru un meci al echipei locale. Să nu mai punem în discuţie faptul că echipele de voluntari ai cultului bat regulat la uşile oamenilor, deranjându-i cu tupeu de la îndeletnicirile casnice, pentru a le prezenta acte de credinţă. Tot ei burduşesc cutiile poştale cu pliante, la concurenţă cu supermarketurile. În cazul acesta, manifestările religioase în buricul târgului cu portavocea în funcţiune sunt absolut deplasate. Cum este deplasată şi abordarea fără încetare a oamenilor pe stradă pentru a-i convinge să se pocăiască. Organizaţiile politice din Petroşani trebuie să se pregătească asiduu. În timpul campaniei nu vor mai avea loc de convins lumea din cauza voluntarului iehovist. Care, după cum se vede, nu are de gând să se dea bătut cu una cu două. El îşi continuă convins misiunea. Aşadar, păzea oameni buni! Dacă sunteţi opriţi pe stradă, iehovistul nu vă cere lămuriri despre cum să ajungă la o destinaţie. Vă dă lămuriri despre cum să ajungeţi la cele sfinte...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter