29.10.2011, 17:35:03 | 0 comentarii | 746 vizualizari
Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani: / „Pot spune că proiecte de o asemenea anvergură şi atâtea la un loc în derulare n-au fost niciodată la Petroşani...â€
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
- Domnule primar, realizările din anul trecut ale administraţiei publice locale pe care o conduceţi s-au văzut, lumea din Petroşani le cunoaşte. Credem că acum ar fi mai important să vorbim de anul 2011. Cum vedeţi anul 2011? Cum credeţi că va fi anul acesta, mai bun sau mai rău decât cel anterior?
- Eu cred că anul 2011 va fi un an mai bun decât 2010 din punct de vedere al administraţiei publice locale. Cel puţin în Petroşani, anul 2011 va aduce multe lucruri noi şi schimbări în Petroşani, din punctul de vedere al investiţiilor majore pe care le vom face.
- Aveţi în vedere în acest an câteva proiecte mari, unele continuate din anul trecut, altele noi. Vă rugăm să le spuneţi petroşenenilor care ar fi acestea.
- Da, unele proiecte se continuă, iar altele, foarte importante, încep anul acesta. Cum toată lumea ştie, va continua marele proiect turistic din Parâng, unul dintre cele mai importante proiecte de turism montan din ţară, la ora aceasta. Din momentul în care vremea ne va permite să reintrăm în teren şi în funcţie de alocările bugetare pe care ni le va da ministerul vom continua lucrările la telegondolă…
- Există sau nu în momentul de faţă banii pentru acest proiect?
- Nu ştim încă, rămâne ca Ministerul Turismului să ne aloce o sumă de bani şi după aceea vom şti exact pe ce stăm…
- Banii au intrat în cont sau nu? Vă întrebăm acest lucru deoarece toată lumea asta întreabă. Toţi spun că e vorba de proiecte, de vise, dar banii nu se ştie când mai ajung.
- Nu e vorba de vise, banii vor veni pentru că în bugetul de stat există bani prinşi pe Ministerul Dezvoltării şi Turismului pentru acest gen de lucrări. Funcţie de priorităţile ministerului şi posibilităţile financiare vor fi alocaţi bani. În fiecare an am primit bani de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, aşa va fi şi acum.
- De ce sumă ar fi nevoie?
- Nu există o sumă. Nu putem spune ne trebuie atât… Repet, funcţie de lucrările totale care sunt pe minister, ne va fi alocată o sumă de bani.
- Să continuăm cu proiectele din acest an. Care ar fi următoarele de pe agenda dumneavoastră de lucru?
- Al doilea proiect foarte important, finanţat din fonduri europene, care continuă în acest an este modernizarea arterei principale, proiect care anul acesta se va finaliza.
Avem de asemenea cel de-al treilea mare proiect, tot din fonduri europene, proiectul de 7 milioane de euro care înseamnă modernizarea întregii zone de nord a municipiului şi a zonelor Brădet, Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu. Acesta este cel mai mare proiect pe fonduri europene care va fi implementat la Petroşani, cu tot sprijinul Ministerului Dezvoltării şi Turismului. Avem şi alte proiecte tot pe fonduri europene, mai mici ca şi cele anunţate mai sus, dar de o mare importanţă pentru Petroşani: proiectul care vizează Școala Generală I.G. Duca, proiectul cu grădiniţa de lângă fostul spital de psihiatrie; eu doresc ca această grădiniţă să fie finalizată anul acesta, iar din toamnă copiii să poată să beneficieze de o clădire nouă, modernă şi utilată cu tot ce trebuie.
Un alt proiect mare, care se va derula în 2011 în toată Valea Jiului, dar şi la Petroşani, este extinderea canalizării şi alimentării cu apă în zona Coloniei. Este un proiect al SC Apa Serv Valea Jiului, care se derulează cu fonduri europene, prin Ministerul Mediului, foarte important pentru cetăţenii noştri din zona respectivă.
Un proiect important, pe fonduri locale, este şi cel care vizează asfaltarea în întregime a străzilor Independenţei şi Aviatorilor din Aeroport, două străzi foarte importante pentru acest cartier.
Am speranţa că şi proiectul care vizează piscina şcolară din acelaşi cartier, Aeroport, va fi finalizat anul acesta.
Pot să spun că luna ianuarie, deşi este o lună de început de an, aduce finalizarea unui proiect de anul trecut: sala de sport de la Școala Generală „Spiru Haret”, care va fi inaugurată curând, chiar în această lună.
Pe lângă toate aceste proiecte de care v-am vorbit, şi fără să par lipsit de modestie, pot spune că proiecte de o asemenea anvergură şi atâtea la un loc în derulare n-au fost niciodată la Petroşani.
Mai avem în intenţie şi proiectul care vizează modernizarea Pieţei Dacia, sumele pentru acest proiect vor fi prinse în bugetul local. Lucrările vor consta în demolarea acelei copertine metalice, se vor schimba mesele, iar piaţa se va închide, ceva asemănător cu ceea ce s-a făcut la Piaţa Centrală.
Apoi, vom continua modernizarea locurilor de joacă pentru copii, dar şi a spaţiilor verzi, sperăm să reuşim să obţinem fonduri pentru un proiect care vizează Parcul „Carol Schreter”, dar aici nu suntem foarte siguri că vom reuşi anul acesta.
Să nu uit, două veşti bune pentru turism: drumul spre zona turistică Parâng l-am prins pe două programe tot ale Ministerului Dezvoltării şi Turismului; anul acesta vom finaliza porţiunea de la INSEMEX până la intersecţia cu Jieţul, acesta fiind de fapt tronsonul nostru, restul fiind drum judeţean.
Tot anul acesta vom finaliza şi lucrările de modernizare a drumului spre Peştera Bolii. Celelalte drumuri comunale au fost prinse toate într-un program al Ministerului Dezvoltării şi Turismului, dar şi prin fonduri de la Consiliul Judeţean Hunedoara, de unde sperăm să primim ceva finanţare, atâta cât se va putea, fireşte.
- Vedem că ne-aţi pomenit de foarte multe proiecte, dar despre vreun proiect care vizează spitalul nu ne-aţi spus nimic. Să fie sănătatea lăsată la coadă, cum se întâmplă, din păcate, azi în România?
- Nu e chiar aşa… O să prevedem în bugetul local sume de bani şi pentru spital. Împreună cu conducerea spitalului o să stabilim în perioada imediat următoare ce lucrări vom face noi. În ceea ce priveşte spitalul, să ştiţi că acesta are nişte programe şi proiecte la Ministerul Sănătăţii, care să sperăm că vor fi finanţate. Un alt proiect pentru spital vizează modernizarea Ambulatoriului, tot pe fonduri europene, fiind vorba aici de circa 2 milioane de euro. Aşteptăm doar aprobarea de la Bucureşti, iar dacă aceasta va veni, sperăm cât mai repede, atunci anul acesta va începe modernizarea acestui ambulatoriu.
- Aţi uitat de poarta de intrare, Gara Petroşani… Doamna ministru Elena Udrea a promis aici la Petroşani că vă va ajuta, dacă nu se vor găsi soluţii, şi la continuarea drumului spre Herculane. Ce ne puteţi spune?
- Nu, n-am uitat! Și aici sperăm să facem paşi importanţi în acest an. Deocamdată pot spune că am făcut o adresă comună, toţi primarii Văii Jiului, către doamna ministru Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, prin care am expus situaţia actuală.
Sperăm să fim introduşi în programul de reabilitare gări pe anul 2011. Este esenţial să înceapă lucrări de modernizare şi la această gară, dacă vorbim de turism. Dacă nu anul acesta, măcar în 2012. Ar fi culmea să terminăm telegondola, să avem frumos în Parâng şi în municipiu, iar gara, o adevărată poartă de intrare a turiştilor, să rămână la stadiul actual…
- Vorbim de proiecte, de turism, de viitor. Dar ce părere aveţi de situaţia actuală a mineritului? Proiecte pentru cine, domnule primar, dacă mineritul va dispărea, iar zona va intra în colaps?
- Un lucru este cert: mineritul trebuie să existe în continuare în Valea Jiului! Este principala activitate şi deocamdată turismul nu poate suplini această activitate. Sper ca mineritul să-şi continue activitatea şi sunt sigur că cei care conduc ministerul vor găsi soluţii ca această activitate să nu fie perturbată, să nu se creeze probleme majore, care ar fi grave pentru toţi cetăţenii din Valea Jiului, nu doar cei din minerit.
- Mai este un an şi un pic şi vine campania electorală. Cum ar veni, acesta este un an preelectoral. Mulţi vor ieşi în faţă, şi vor spune multe, vor promite la fel de multe… Dumneavoastră, care sunteţi primar, cum veţi alege strategia, ţinând cont că la scaunul de primar visează mulţi actuali politicieni de la toate partidele, inclusiv al dumneavoastră?
- Eu nu spun decât un singur lucru: am avut şi am în continuare încredere în cetăţenii municipiului Petroşani. Știu că vor şti să aleagă şi în anul 2012 cel mai bun primar, aşa cum au făcut şi în 2008. Sunt convins că se vor uita nu la ce spune unul şi altul, ci la ce face fiecare. Vor avea posibilitatea să vadă până în 2012 ce am realizat eu şi administraţia pe care o conduc şi cred că nu vor fi dezamăgiţi. Asta este aşa-zisa strategie a mea: încrederea în cetăţenii care m-au votat, încrederea în înţelepciunea oamenilor. Și nu poveştile frumos ambalate sau scandalurile, de care poporul s-a cam săturat.
- În tot interviul aţi făcut referire la turism de foarte multe ori. De aceea, vă întrebăm cum vedeţi turismul în viitorii 10 ani? Legat de asta, vedeţi un turism petroşenean izolat, cum şi un turism vulcănean izolat, sau lupenean de asemenea, sau vedeţi un turism corelat, dezvoltat cât de cât unitar în toată Valea Jiului, vorbindu-se astfel de o zonă de turism, şi nu de un oraş sau altul, sau de un munte sau altul?
- Peste 10-15 ani văd un turism dezvoltat în toată Valea Jiului. Dacă vă uitaţi atent, există o corelare şi acum între proiectul de la Petroşani cu proiectele de la Vulcan sau Straja-Lupeni. Este o corelare perfectă, gândită, în care toate cele trei zone se pretează şi au deja investiţii în curs pentru dezvoltarea turismului montan. Aceste proiecte, coroborate cu cadrul natural de excepţie, cu clima blândă şi cu flora şi fauna de excepţie, dar şi cu drumurile Petroşani-Voineasa, Uricani-Herculane, Simeria-Petroşani şi Livezeni-Sadu (care sunt cuprinse în momentul de faţă în proiecte aflate în derulare sau cel mult în viitorul apropiat, la unele lucrările fiind deja licitate, iar la altele proiectele sunt executate, urmând a se da şi finanţarea), vor face ca în zece ani Valea Jiului să devină o importantă zonă turistică. Sunt convins de asta şi de aceea visul meu cu acest mare proiect din Parâng va şi deveni realitate.
- Acum, o ultimă întrebare: când vom auzi şi la Petroşani de investiţii în industria mică şi mijlocie? N-am auzit de investitori din ţară sau din străinătate care să vină la Petroşani să deschidă o făbricuţă de piese de schimb, de exemplu, sau de lapte, ori să îmbutelieze apă plată sau altceva… Nimic, chiar nimic.
- N-aţi auzit pentru că sunt mai multe inconveniente: lipsa suprafeţelor de teren
(n-am avut teren disponibil până acum, dar de azi înainte vom avea teren la fosta Preparaţie Livezeni); lipsa unui personal calificat în anumite domenii; ieşirea zonei Văii Jiului din statutul de „zonă defavorizată”, odată cu intrarea ţării în UE, ceea ce a dus la pierderea facilităţilor fiscale care existau. Surpriza răspunsului meu este însă alta! Am avut o discuţie cu ataşatul economic al Ambasadei României în China, Ministerul Economiei trimiţându-l la noi în urma discuţiilor pe care le-am purtat la CNH cu echipa interministerială. Urmează ca noi să dăm datele disponibile pe anumite proiecte şi, cine ştie, e posibil ca din acest an sau de la anul să vedem posibili investitori în Petroşani şi din China. Dacă investiţia e serioasă, noi putem să-i scutim de impozit pe teren şi pe clădiri, pe o perioadă mare de timp, iar avantajul pentru orice investitor ar fi poziţia noastră geografică, noi fiind situaţi la o distanţă aproape egală între centrele mari ale ţării: Timişoara, Arad, Craiova, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu. De exemplu, eu văd la Petroşani o linie de asamblare a componentelor auto. S-ar putea ca un astfel de proiect să fie viabil la Petroşani într-un timp scurt. Acesta este doar un exemplu pe care vi-l ofer.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
