06.11.2011,  13:10:09 | 0 comentarii | 1196 vizualizari
Încă un bloc ANL va fi inaugurat, mâine, la Petrila


de Alina PIPAN

N-am putea spune că este rău. În Petrila se inaugurează cel de-al treilea ANL.  Acesta oferă 35 de spaţii locative, toate apartamente. Blocul este  situat pe strada Mihail Sadoveanu. Aici există două blocuri, anterior destinate cazurilor sociale. Unul  dintre ele a fost transformat în bloc ANL, iar celălalt a fost vândut parţial chiriaşilor. “Blocul ANL care va fi inaugurat vineri, la ora 11:00, are 35 de apartamente, toate dotate conform ultimelor standarde, cu centrală proprie şi absolut toate cele necesare”, declară primarul Ilie Păducel. ªi este foarte bine. Petrila este oraşul cu cele mai multe blocuri ANL din Valea Jiului. De fapt, în Vale mai există, la momentul la care vorbim, un singur bloc ANL, în Uricani, alte asemenea investiţii aflându-se în derulare la Petroşani.
Ieri, în timp ce constructorii de la Zona D lucrau la finisarea ultimelor detalii pentru inaugurarea blocului, vizavi, la nici doi paşi, stăteau la umbră şi spărgeau seminţe locatarii celuilalt, fost bloc de locuinţe sociale. Aflat într-o stare de degradare totală. Cam aşa arăta şi noul bloc ANL înainte de a fi renovat şi adus la forma actuală. Locatarii acestuia se uitau la blocul din faţa lor cu admiraţie, pe de-o parte, şi cu mare invidie pe de altă parte, realizând discrepanţa dintre cele două. “Primarul ne-a spus că-l va renova şi pe ăsta.  Înainte de alegeri tot spunea că-i face acoperişul, că ne ajută şi nu-l lasă aşa. Acum spune că  ar trebui să punem mână de la mână şi să ne facem singuri”, povestesc oamenii din faţa blocului.
Este drept că o parte dintre locuinţele din blocul respectiv sunt deja în proprietatea privată a locatarilor. Alte apartamente sunt încă în proprietatea administraţiei locale şi locatarii plătesc chirie. 18 lei pe cameră. Camerele sunt mici, confort II, scara blocului arată jalnic. Unii proprietari, cei care au şi cumpărat apartamentele, au început să le modifice, să le văruiască, cei care şi-au permis au pus chiar termopane. Alţii însă plătesc şi acum chirie şi nu se înduplecă, sau nu au bani, să cumpere. “Pe trei camere plătesc 54 de lei pe lună, dar camerele sunt mici, confort redus. La început chiria era mai mică, apoi au crescut-o. Au crescut chiriile ca să cumpere oamenii apartamentele şi să nu mai fie ei nevoiţi să le renoveze. 1100 lei a fost o cameră la vânzare. Cine a avut bani, a luat“ povesteşte mama a două fete, care recunoaşte că nu ar avea bani pentru o chirie într-un bloc ANL.
În condiţiile în care o parte dintre locatari sunt proprietari şi cealaltă parte sunt chiriaşi ai admi­nistraţiei locale, este greu de spus dacă cel de-al doilea bloc se va renova vreodată.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter