|
.
05.11.2011, 21:50:12 | 0 comentarii | 863 vizualizari
Grupare de trafic cu droguri de risc destructurată la Vulcan
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Miercuri, săptămâna aceasta, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi cei ai Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii Alba Iulia, sub coordonarea DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, au realizat o acţiune ce a avut ca scop destructurarea unei grupări specializate în trafic stradal de droguri de risc (haşiş şi cannabis) şi distribuirea pentru consum tinerilor din municipiul Vulcan. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că tinerii procurau haşiş din Italia prin intermediul diverselor cunoştinţe făcute în această ţară în vara anului 2008, când au lucrat în domeniul construcţiilor. Ulterior, haşişul era comercializat în zona Văii Jiului cu preţuri cuprinse între 50 şi 80 de lei/gram. Drogurile, în cantităţi de circa 50 de grame, erau procurate direct ori primite prin intermediul firmelor de coletărie, disimulate în diverse obiecte, erau ulterior vândute sau consumate cu ocazia petrecerilor pe care le organizau membri ai grupului la locuinţele lor. Din cercetări a rezultat că învinuiţii intenţionau să introducă în ţară o cantitate de circa 1,2 kilograme de haşiş. Cu ocazia acţiunii, numitul L.D. a fost prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 5 grame de haşiş la preţul de 50 de lei/gram. Ulterior, s-a procedat la identificarea şi prinderea altor învinuiţi, în total opt persoane. În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate telefoane de ultimă generaţie şi hard-disk-uri, iar la locuinţa învuitului G.D. s-a mai descoperit o plantă de cannabis crescută artificial. S-a dispus măsura interzicerii de a părăsi localitatea pentru mai mulţi învinuiţi, în total 6 persoane, între care şi o minoră.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



