29.10.2011, 17:47:36 | 0 comentarii | 740 vizualizari
Pe doamna Nela Sprânceană, / Crăciunul o va găsi săracă, bolnavă, fără speranţă şi fără utilităţi
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Trăieşte de azi pe mâine, cu toate greutăţile asupra ei şi parcă fiecare zi dată de la Dumnezeu nu înseamnă decât chin şi alte şi alte gânduri negre. Ce va fi? Cum va fi? Ce soluţii să caut pentru a trăi mai departe? Acestea sunt gândurile cu care o femeie din Petrila îşi începe fiecare zi din viaţă, iar seara, la culcare, amărăciunea o năpădeşte din nou.
O pensie de 280 lei Fără curent, cu o pensie mizeră care nu-i ajunge pentru nimic şi fără nicio perspectivă, Nela Sprânceană are viaţa amară. Amară şi grea. Traiul şi-l duce pe întuneric. „Cel mai greu îmi este să stau pe întuneric, fără curent. Mi l-au tăiat acum două luni, iar apa trebuie să mi-o taie şi pe asta. Sunt foarte bolnavă. Cred că am vreo 10 diagnostice, dar cu 280 de lei pe lună ce să fac?! Nici bani de pâine nu am”, spune Nela Sprânceană. Fericirea de dinainte Nu a fost dintotdeauna aşa. Femeia îşi aminteşte de viaţa frumoasă pe care a dus-o alături de soţul său atunci când acesta trăia. Se înţelegeau, fiecare era un sprijin pentru celălalt. Åži aşa, în armonie conjugală, au putut creşte împreună 6 copii. Acum, nimic nu mai seamănă cu viaţa de dinainte. Umblând prin spitale cu soţul bolnav de cancer, Nela Sprânceană a contactat o boală grea, care acum o îngenunchează. „Când trăia soţul meu, toate erau bune. Lucram amândoi şi am reuşit să creştem 6 copii. Dar, când s-a îmbolnăvit, în trei luni a şi murit. A avut un cancer galopant şi am umblat cu el pe la toate spitalele din ţara asta. Am făcut datorii la bancă, pentru a putea achita tot şi de atunci totul este aşa. Când eram cu el prin spitale, pentru a putea rezista, trebuia să mă tratez şi eu. Åži aşa, nu ştiu cum, am luat o boală, hepatita C, care acum mă chinuieşte”, ne-a spus Nela Sprânceană. Crăciun trist Vine Crăciunul, dar bucuria Naşterii Domnului nu va ajunge şi în casa modestă a acestei femei. Sărbătoarea o va găsi pe întuneric şi cu masa goala. „Eu nu am cu ce cumpăra o pâine, iar dumneavoastră mă întrebaţi de Crăciun?! Cu ce să-l fac?! Nu am cu ce. Pentru mine nu este nicio sărbătoare”, a mai spus Nela Sprânceană. De sărbători, cu toţii trebuie să fim mai buni, mai darnici şi mai aproape unii de ceilalţi. Aşa că toţi cei care au bunăvoinţa şi pot întinde o mână de ajutor acestei femei o pot face apelând nr. de telefon 0769.372.186. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|