|
.
29.10.2011, 13:03:57 | 0 comentarii | 703 vizualizari
Pe bune, / DN 7 devine drumul blestemat
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Seria accidentelor rutiere care au avut loc pe DN 7 în judeţul Hunedoara pare să nu se mai termine. Iată că încă două accidente, dintre care unul extrem de grav, au avut loc în seara zilei de marţi, 5 iulie. Unul în zona localităţii Turmaş, iar celălalt în zona Spini.
Cel mai grav dintre accidente este cel de la Turmaş. Astfel, în urma impactului dintre un autotren şi o dubiţă, o persoană a decedat, iar alte trei au fost grav rănite, între care şi un copil de patru ani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a declanşat imediat procedurile de intervenţie în asemenea situaţii, deplasând la locul accidentului două autospeciale de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. „Echipa de descarcerare a executat cu multă grijă operaţiunile de extragere a răniţilor din autoturism, iar paramedicii SMURD au acordat primul ajutor răniţilor. Ei au aplicat vestele extractoare pentru protecţia coloanei vertebrale, gulere cervicale şi atele vacuum pentru imobilizarea fracturilor”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Persoanele accidentate au fost transportate cu ajutorul ambulanţelor la unitatea de primire a urgenţelor din Deva. „Din primele cercetări s-a stabilit că un TIR a intrat în derapaj şi a ajuns pe contrasens unde a izbit frontal o camionetă în care se aflau patru persoane. Șoferul TIR-ului nu a fost rănit, dar este şocat”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Potrivit declaraţiilor lui Bogdan Niţu, cu patru ore mai devreme, în zona localităţii Spini, tot pe DN 7, între Deva şi Orăştie, a avut loc un alt accident. De această dată, o autoutilitară încărcată cu marfă a intrat pe contrasens şi a izbit un autoturism în care se aflau cinci persoane, pe care l-a proiectat într-un stâlp de electric de pe marginea şoselei. În urma impactului, stâlpul electric a căzut peste o casă şi a avariat acoperişul. Trei persoane din autoturism au fost rănite uşor şi au fost transportate la spitalul din Orăştie, iar localnicii din satul Spini au rămas fără curent electric timp de o oră.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



