03.11.2011,  09:01:52 | 0 comentarii | 766 vizualizari
Pare-se că, de luni, / Doamna dr. Mariana Mateescu îşi intră în pâine la Spitalul Municipal din Vulcan


de Gheorghe OLTEANU

Pe surse tainice, doar de noi ştiute, ieri, în jurul orei trei după-amiaza, ne-a ajuns la urechi o ştire care-i va da pe mulţi pe spate.

 

Se vorbeşte că,

de luni, manageriatul Spitalului Municipal Vulcan va intra în mâinile doamnei doctor Mariana Mateescu. Treaba asta ne duce la concluzia că nu prea am dat greş atunci când anunţam despre posibila dumneaei numire în această funcţie.

 

Dacă, oricum, la numirea aceasta

ne aşteptam, surpriza o constituie numele persoanei despre care se aude că ar urma să ocupe funcţia de director medical al spitalului. Cea care ar fi posibil ca, tot de la începutul săptămânii viitoare, să-i ia locul doamnei doctor Luminiţa Voiculescu este doamna doctor Maria Berghian. Care, fiind şi consilier local PD-L, este, desigur, agreată de primarul Gheorghe Ile. Rămâne, însă, de văzut dacă doamna dr. Maria Berghian va renunţa să mai fie medic de familie, pentru a sta, alături de doamna dr. Mariana Mateescu, la conducerea instituţiei spitaliceşti vulcănene.

 

Pe partea cealaltă,

economică, adică, nicio schimbare. Director economic al spitalului din Vulcan rămâne pe mai departe doamna ec. Daniela Bulzan. Al cărei nume a fost legat, cu un an şi ceva în urmă, de povestea aceea cu cardul furat. Vestea cu posibilele numiri nu prea le-a căzut bine câtorva cadre medicale de la spital. Din care cauză unii anticipează, de pe acum, că vor apărea discuţii între conducere şi personalul spitalului.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter