29.10.2011,  14:50:10 | 0 comentarii | 741 vizualizari
FMI / Nu e de acord cu ştergerea datoriilor istorice ale CNH
de Ziarul Vaii Jiului

Reprezentanţii americani ai Fondului Monetar Internaţional nu sunt de acord cu ştergerea datoriilor istorice ale Companiei Naţionale a Huilei. Conducerea CNH a luat parte luni la o întâlnire, la Bucureşti, unde s-a pus în discuţie această chestiune.

„Discuţiile au fost foarte dure cu reprezentanţii Fondului pentru două societăţi, respectiv Termoelectrica şi CNH. Au durat cam 5 ore şi cea mai mare problemă este legată de datoriile istorice. Experţii Fondului nu doresc să se găsească o rezolvare prin ştergerea acestor arierate într-una din formele propuse de noi şi discutată cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor”, ne-a declarat Constantin Jujan, director general CNH.

Discuţiile pe această temă nu s-au încheiat însă. Cu toate că urmează să mai aibă loc încă o serie, sunt slabe şanse ca specialiştii FMI să dea înapoi.

„Ei au concluzionat ceva. Soluţia pe care au dat-o este privatizarea sau accesarea ajutorului de stat pentru închidere. Dar vor mai fi discuţii cu premierul, cu preşedintele României, după care se va face scrisoarea de intenţie”, a mai afirmat Jujan.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter