07.11.2011,  22:34:50 | 0 comentarii | 778 vizualizari
Consiliul Judeţean Hunedoara / Bagă curentul în Straja şi în unele case din Uricani


de Ziarul Vaii Jiului

Un program ambiţios al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, menit să ne mai apropie de secolul în care trăim, este pe cale să devină realitate. Astfel, aproape 600 de gospodării din localităţi încă neelectrificate din judeţul Hunedoara vor beneficia de pe urma extinderii reţelelor de electrificare.
De o parte importantă din acest proiect beneficiază şi Valea Jiului, respectiv staţiunea Straja şi oraşul Uricani. Programul „Electrificare 2007-2009”, privind alimentarea cu energie electrică a localităţilor neelectrificate, se realizează din bugetele locale, din împrumuturi contractate în condiţiile legii de către autorităţile administraţiei publice locale şi de la bugetul de stat. Pentru obţinerea finanţării de la bugetul de stat a lucrărilor de extindere a reţelelor electrice, primăriile municipiului Lupeni, oraşului Uricani, precum şi cele din comunele Beriu şi Vălişoara au depus la CJ Hunedoara cereri şi documentaţii necesare obţinerii fondurilor necesare pentru realizarea unor reţele de alimentare cu energie electrică.
După ce au fost analizate solicitările primăriilor a fost stabilită o ordine a priorităţilor în care pe primul loc se află Straja, cu un proiect de care vor beneficia în jur de 10.000 de locuitori, respectiv 360 de gospodării. Realizarea electrificării unor zone de pe raza oraşului Uricani înseamnă o investiţie de care vor beneficia 190 de gospodării. Fiecare dintre aceste investiţii are o valoare ce depăşeşte 5 milioane de lei.
Comisiile de specialitate au stabilit că se îndeplinesc criteriile de eligibilitate, iar în ultima şedinţă, CJ Hunedoara a aprobat lista cu cele patru proiecte din judeţ propuse pentru acordarea de fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter