29.10.2011, 17:46:28 | 0 comentarii | 725 vizualizari
Pentru că a ieşit un număr de care nici nu vrea să audă, / Domnul Milu Părău a oferit un preţ mai mare pe lemnul de la telegondola din Vulcan
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Gata, s-a rezolvat şi cu masa lemnoasă de la telegondola din Vulcan. S-a terminat cu bine, nesperat de bine chiar şi pentru membrii comisiei de licitaţie, pentru că: unu la mână, nu s-a ieşit din cele pe care le zice legea; apoi, doi la mână, cel care a fost interesat de lemn este un investitor local serios, cu nume în Valea Jiului, şi, trei la mână, preţul oferit de el a fost mai mare decât cel care reieşea din calculele pasului de negociere la care s-a căzut de acord. Ieri, la ora zece dimineaţa, când a fost programată cea de a doua licitaţie pentru vânzarea lemnului rezultat din defrişările de sub traseul telegondolei, la Primăria municipiului Vulcan au fost prezenţi toţi membrii comisiei de licitaţie. Catalogul a fost strigat de însuşi primarul Gheorghe Ile, preşedintele acestei comisii, iar la apel au răspuns prezent şi consilierul local Sorin Rosmenteniuc, absent fără voie la ultima licitaţie, dar şi inginerul silvic Darius Firus, şeful Ocolului Silvic Carpatina din Petrila, care are în grijă pădurile Vulcanului. Să-i zic şi pe ceilalţi membri ai comisiei, pentru că poate nu toată lumea a citit articolul de data trecută în care i-am pomenit pe fiecare. Doamnele şi domnii respectivi sunt Angela Stoica, viceprimar, jr. Rodica Petre, secretar, ing. Nicolae Fara, director tehnic, ing. Vasile Giurgiulescu, ing. Constantin Cocoşi Vârtopeanu, consilier local, Ioan Dorel Șchiopu, consilier local, Barbu Pompiliu, consilier local, Marin Coltescu, consilier local, şi ing. Mihaela Costoviciu, secretarul comisiei. De data aceasta, nu a mai fost nevoie de o reprogramare a licitaţiei. Asta, fiindcă, în perioada de dinaintea acesteia, la licitaţie pentru cumpărarea masei lemnoase de la telegondolă s-a înscris SC Comexim R Lupeni, reprezentată prin însuşi domnul Emil Părău, administratorul societăţii. Ieri dimineaţă, primarul Gheorghe Ile a avut grijă să nu se mai piardă timpul. Nefiind înscris măcar încă un licitator, primarul a amintit că preţul de pornire al lemnului este de 83,27 de lei/mc şi a dispus să se treacă la negociere directă. Aşa cum spune legea că se procedează în astfel de cazuri. Invitat să se pronunţe asupra preţului pe care-l oferă, domnul Milu Părău a pronunţat, din prima, 63 de lei/mc. “Nu am venit la prima licitaţie, pentru că mi s-a părut un preţ prea mare, a explicat dumnealui. E prea mult mesteacăn acolo, care nici ca lemn de foc nu-i prea bun. 70 la sută din ce-i acolo e lemn de foc. Or, nimeni nu mai cumpără acum lemn de foc. Mai caută doar cei de la Sebeş, dar, ca să ţi-l ia, trebuie să-l duci până acolo”. Domnul Gheorghe Ile, în calitate de preşedinte de comisie, îi întreabă pe membrii dacă sunt de acord cu preţul pe care-l oferă domnul Milu Părău. “Dacă altă ofertă nu avem, asta e!” e de părere consilierul local Marin Coltescu. Când era cât pe ce ca preţul să fie adjudecat, a intervenit directorul tehnic Nicolae Fara. Cu o observaţie cât se poate de pertinentă. Majorarea, când e cazul unei licitaţii la care se merge în sus cu preţul, sau la o negociere, cum e în cazul de faţă, se face în pas de câte 5 la sută din preţul de pornire. Or, domnul Milu Părău a făcut o ofertă care, dintr-un foc, s-a situat la al cincilea pas, ultimul de jos faţă de preţul de pornire. Corect, au recunoscut cu toţii, inclusiv omul de afaceri interesat să intre în posesia lemnului. Aşa că s-a căzut de acord ca, în loc de cinci trepte, cât a cerut domnul Milu Părău, să i se dea patru. Doamna secretar al comisiei a trecut rapid la calcularea noului preţ şi i-a ieşit... 66,6 lei/mc. Numărul fiarei. Preţ de care domnul Milu Părău, cunoscut ca om cu frică de Dumnezeu, nici nu a vrut să audă. “Rotunjiţi-l şi faceţi-l de 67 de lei/mc, a replicat dumnealui. Mai bine pierd eu nişte bani, decât să rămână preţul ăla cu trei de şase”. De aici încolo nu a mai fost nicio problemă. Doamna Angela Stoica a vrut să afle când va fi dus lemnul de acolo de unde e acum. “Ce este pe drum, pe marginea lui, sper să-l iau după Crăciun, până-n Anul Nou, i-a răspuns domnul Emil Părău. Restul, doar la primăvară“. A urmat semnarea procesului verbal, lucru pe care toţi membrii comisiei l-au făcut cu inima-mpăcată, că s-a făcut o treabă ca lumea şi perfect legală. Nu am uitat ceva care, probabil, îi frământă pe chiţibuşari. Cât a dat domnul Milu Părău pe tot lemnul de la telegondolă? Răspunsul ţine de o înmulţire: 67 de lei/mc ori 1280 de metri cubi. Ne dă 85.760 de lei. Adică peste opt sute cincizeci de milioane de lei vechi, dar nu uzaţi. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|