03.11.2011,  09:12:53 | 0 comentarii | 688 vizualizari
S.O.S.! Sprijiniţi-vă aproapele! / Gergely Dancs are mare nevoie de sprijinul şi umanitatea dumneavoastră
de Corneliu BRAN

O situaţie mai aparte ne-a ajuns la urechi, pe care vom încerca să o rezolvăm cu sprijinul dumneavoastră în zilele următoare. Măcar parţial, dacă nu în totalitate. Este vorba de un cetăţean din Petroşani, cu probleme enorme, care trebuie să fie ajutat de către comunitate, în limita posibilităţilor desigur, pentru că cel care ar trebui să-l ajute mai mult în acest caz este statul român, care sperăm să o şi facă.

 

Gergely Dancs are 67 de ani. Åži este bolnav. Locuieşte temporar la fosta fabrică de plăpumi. De fapt, omul îşi împarte nopţile între clădirea insalubră a fostei fabrici şi Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde de ceva timp a fost depistat cu un cancer. Ultima dată, acum câteva zile, Gergely era pacientul domnului doctor Preda, la Reumatologie, Secţia de Recuperare, după cum ne-a declarat şefa Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, d-na Cristina Mraz. 

„Nu are pe nimeni, este foarte bolnav şi trăieşte într-un loc foarte insalubru, unde face de cele mai multe ori foamea, deoarece cu pensia de 308 lei nu poate trăi o lună. Acest om are nevoie de ajutorul tuturor, oricine este dispus să-i ofere alimente sau haine este binevenit. Noi vom încerca să-l ajutăm şi într-o altă formă, care sperăm că îi va mai alina din suferinţă. Am trimis deja actele pentru încadrarea dumnealui la un grad de handicap, care îi va mai aduce suplimentar o indemnizaţie de două-trei sute de lei, depinde unde va fi încadrat. Åži o să putem în acest fel să-i angajăm şi un asistent personal”.  Cea mai bună soluţie pentru dumnealui, din punctul nostru de vedere, ar fi internarea bătrânului la un azil de bătrâni, la Lonea sau la Păclişa, dacă e să vorbim de judeţul Hunedoara, dar acest lucru depinde doar de Direcţia de Asistenţă Socială de la Deva. Åžtim că există probleme destule şi la aceste centre sociale, ştim că pensia omului este mică şi neatractivă pentru aceste instituţii de stat, dar totuşi, pentru un asemenea caz disperat s-ar putea face şi o excepţie, dacă mai există un strop de umanitate la factorii de decizie a acestei ţări greu încercate.

Până atunci, aşteptăm cu speranţă orice sprijin, oricât de mic, pentru acest petroşenean, rugându-ne din suflet ca Dumnezeu să-l ajute să poată trece cu bine de această etapă dificilă a vieţii sale.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter