29.10.2011,  17:49:25 | 0 comentarii | 748 vizualizari
Ședinţa de sfârşit de an de la Petrila nu a adus nicio surpriză: / Doar zarvă şi reproşuri ca întotdeauna


de Corneliu BRAN

â–º La şedinţa de Consiliu Local Petrila - 9 proiecte â–º 7 votate â–º Două respinse
â–º Oficial se spune că a fost ultima şedinţă din 2010 â–º Neoficial? â–º Nu se ştie â–º Poate se va mai face una de Revelion â–º Nu de alta, dar au mai fost respinse nişte proiecte

Proiectele de hotărâre  referitoare la „ aprobarea încheierii unui acord de asociere între Consiliul Local Petrila şi Clubul Sportiv Inter Petrila”, la „aprobarea planului în vederea asigurării sustenabilităţii reţelei electronice a comunităţii locale”, la „constituirea Asociaţiei de Terenuri Petrila-Auşelu, pentru gestionarea fondului cinegetic” (proiect iniţiat de consilierii PSD Vasile Jurca, Dumitru Răscolean şi Nicolae Preda) şi la „vânzarea unei suprafeţe de teren de 1.600 metri pătraţi, teren aparţinător fostei centrale termice nr. 5” au fost amânate de consilierii locali petrileni la şedinţa precedentă, de acum câteva zile. Ședinţa de consiliu local nu s-a mai ţinut luni după-amiaza, aşa cum se stabilise iniţial, ci ieri, 21 decembrie. Acestea patru proiecte, plus alte trei au fost puse pe ordinea de zi a şedinţei de marţi. Cum se întâmplă deobicei la Petrila, peste ordinea de zi au mai apărut două proiecte, ambele vizând  rectificări de bugete pe final de an.

Dintre primele 4 proiecte rămase restante de la şedinţa precedentă, care au iscat atâtea discuţii la şedinţa trecută, au trecut doar primele două, cei din Clubul Inter Petrila putând sta de-acum liniştiţi pentru anul care vine.. Iar cum „planul”, adică proiectul nr. 2 iniţiat de viceprimar, a fost aprobat şi Ramaşcanu va petrece sărbătorile mai liniştit.
Vor petrece însă Crăciunul mai nervoşi cei 3 iniţiatori ai proiectului care viza constituirea Asociaţiei de Terenuri Petrila-Auşelu, consilierii locali social-democraţi Jurca, Răscolean şi Preda, pe care democrat-liberalii din consiliu se pare că s-au răzbunat, acum la sfârşit de an, plătindu-şi poliţele pentru multele proiecte respinse de social-democraţi de-a lungul întregului an (acum, prin această nouă amânare, nu ştim cât vor avea de câştigat petrilenii şi oraşul, dar asta e altă discuţie…).
În fine, al patrulea proiect amânat în şedinţa anterioară, referitor la vânzarea celor 1.600 de metri pătraţi de la fosta centrală termică nr. 5, nu a fost votat, cel care s-a opus fiind grupul de consilieri social-democraţi.
Tot în cadrul şedinţei s-a pus pe ordinea de zi şi proiectul care vizează „construirea unei noi biserici la Petrila, în Cartierul 8 Martie”, despre care de curând am scris, când s-a pus problema unui vot de susţinere a acestui proiect, prezentat atunci în consiliu de preotul Adrian Boantă, la iniţiativa Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi a Preasfinţiei Sale, Episcopul Gurie. După lungi discuţii şi ezitări (proiectul era cât pe ce să nu mai treacă, roşii fiind ezitanţi din anumite motive, unele obiective, altele nu prea...), proiectul iniţiat de Ilie Păducel a trecut.
Una peste alta, o şedinţă destul de scurtă, dar agitată, aşa cum consilierii locali din Petrila ne-au obişnuit în acest mandat (şi nu numai).
 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter