03.11.2011,  23:11:08 | 0 comentarii | 721 vizualizari
Valea Jiului are viitor
de Ziarul Vaii Jiului

Valea Jiului are potenţial. Asta spun principalii factori de decizie şi dezvoltare. Care cred, însă, că tot mineritul reprezintă principala sursă de dezvoltare a zonei, cel puţin în viitorul apropiat.
Totuşi, pe lângă industria extractivă, Valea Jiului are multe alte alternative  de supravieţuire. „Valea Jiului trebuie să aibă un viitor, ţinând cont de resursele pe care le are în comparaţie cu alte zone. Are resurse atât ale subsolului, cât şi de suprafaţă. Mă refer o dată la cărbune, care cred că va fi singura alternativă energeti­că în viitor, apoi la resurse-le solului. Valea Jiului este una din cele mai frumoase zone din ţară în ceea ce priveşte turismul, iar în afară de asta mai are şi ape, aurul verde, adică lemnul, dar şi multe alte resurse alternative de dezvoltare în viitor”, a afirmat Emil Pop, rectorul Universităţii din Petroşani.

“Este ultimul an în care mai beneficiem de ajutor de stat şi trebuie să găsim soluţii pentru a putea intra într-o companie energetică, asta pentru continuarea acestei activităţi. Părerea mea este că va urma o perioadă de stagnare a proiectelor, iar după ce se vor aşeza lucrurile în Guvern cred că se vor elabora şi strategii pentru toate planurile”, a spus Constantin Jujan, directorul general al CNH.

„Dacă vorbim de viitorul Văii Jiului din punct de vedere al industriei extractive, eu cred că este unul bun. Atâta timp cât energia electrică din România se bazează şi pe cărbune, cărbunele din Valea Jiului este necesar. Din alte puncte de vedere, pentru ca lucrurile să meargă şi mai bine, cred că toţi ar trebui să ne înţelegem, să conlucrăm şi să stabilim noi priorităţile Văii Jiului. După asta trebuie să luptăm împreună pentru materializarea planurilor. Chiar dacă în 2010 se va restructura o parte din activitatea Companiei, cred că tot mineritul va fi principala sursă de dezvoltare a Văii în viitorul apropiat”, ne-a declarat şi Constantin Lupu, directorul INSEMEX Petroşani.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter