07.10.2014,  21:28:10 | 19 comentarii | 5791 vizualizari
Primim la redacţie / De ce ocoliţi să răspundeţi la întrebări, domnule Bercea Valentin?
de Diana Popescu
În urmă cu ceva timp am prezentat în presă un articol cu titlul „Păi, de unde aveţi în conturi atâţia bani, domnule Bercea Valentin?”, articol însoţit de ultimele două declaraţii de avere (unele capitole), scrise de către dl. Bercea Valentin.
 
Din declaraţia de avere nr. 15/ 30.04.2014 rezultă, printr-un simplu calcul aritmetic, că dl. Bercea Valentin şi-a încărcat conturile bancare cu 867 milioane lei vechi faţă de anul precedent.
În articolul cu titlul „Modul de rezolvare a unui memoriu este băgarea pumnului în gura celui care l-a întocmit?” am prezentat, printre altele, cum funcţionarul public Bercea Valentin îmi aducea învinuiri pentru faptul că am făcut publice declaraţiile sale de avere pentru care, aşa cum se exprima într-un înscris, i-am adus „atingere integrităţii fizice şi siguranţei personale”, solicitând în acest sens protecţia legii, fapt pentru care va începe demersurile de a mă  acţiona în judecată. Aceasta atenţionare-ameninţătoare, cu scopul de a  induce o stare de temere, de intimidare, făcută de către funcţionarul public sub antetul instituţiei unde este încadrat, s-a dovedit a fi adevărată pentru că a demarat acţiunea civilă împotriva mea la Tribunalul Judeţean din Deva, având următoarele pretenţii: Să-i plătesc suma de 2,5 miliarde lei vechi reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat; să fiu obligat să public, pe cheltuiala mea, într-un ziar de largă răspândire, Sentinţa Judecătorească pronunţată în cauză; să fiu obligat la cheltuieli de judecată.
Aspectele prezentate de mine în presă au început a se adeveri, evident fiind exemplul fostului director al AJOFM Hunedoara, dl. Iorgovan Velichi, trimis în judecată de către procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, acesta fiind acuzat pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese.
Nu cumva, în urma acestui eveniment amintit în fraza precedentă, motivul introducerii acţiunii împotriva mea ar fi mai degrabă unul vindicativ, constituind un soi de răzbunare pentru articolele apărute în presă legate de fapte ce ar putea friza ilegalitatea şi imoralitatea unor funcţionari publici din cadrul AJOFM-Hunedoara?
Prin pretenţiile sale, reclamantul Bercea Valentin dovedeşte perfidie, în încercarea de a ascunde adevărul aşa cum a procedat şi colegul său Albescu Adrian (în prezent decedat), când a formulat o plângere penală de denunţare calomnioasă având o pretenţie de la mine la plata sumei de 500 milioane lei vechi reprezentând daune morale, dar, din păcate, soluţia pentru Albescu Adrian a fost nefavorabilă.
În cele ce urmează, am să mă refer la unele capitole (împrumuturi şi venituri) din două Declaraţii de avere scrise de dl. Bercea Valentin.
 
În Declaraţia de avere Nr.14/ 19.04.2012 acordă, în nume personal, următoarele
ÎMPRUMUTURI: (oare de unde?)
- ACSP-Petroşani (Asociaţiei Calificare, Specializare Perfecţionare Petroşani) - 41.453 lei; 
- AFC-Arad (Asociaţia de Formare si Consiliere Arad) - 33.298 lei; 
- Indricău Mihaela - 5.380 lei;
TOTAL ÎMPRUMUTURI:80.131 lei
VENITURI:
- De la AJOFM Hunedoara 25.392 lei - consilier/ salariu;
- ACSP-Petroşani - 28.620 lei - activităţi didactice şi de comunicare/ salariu;
- AFC-Arad - 26.900 lei - activităţi didactice /salariu;
TOTAL VENITURI:80.912 lei
 
În Declaraţia de avere Nr.64/ 30.04.2013 acordă în nume personal următoarele 
ÎMPRUMUTURI:
ACSP-Petrosani - 91.482 lei
TOTAL ÎMPRUMUTURI:91.482 lei
VENITURI:
- AJOFM-Hunedoara - 25.618 lei - consilier/salariu;
- ACSP-Petroşani - 47.970 lei - activităţi didactice/salariu;
- ACSP-Petroşani -19.758 lei - activităţi didactice/salariu;
- AFC-Arad 5380 lei - activităţi didactice/salariu; (sumă egală cu cea acordată lui Indricău Mihaela preşedinta AFC-Arad)
- AFC-Arad 31.645 lei - activităţi didactice/salariu;
TOTAL VENITURI:130.371 lei
 
Împrumuturile acordate în cei doi ani, (80.131+91.482), TOTAL:171.613 lei. 
Venituri obţinute din salarii în cei doi ani, (80.912+130.371), TOTAL:211.283 lei.
 
Până aici, ce nu este adevărat, domnule Bercea Valentin?
Totul ar fi clar dacă am afla răspunsurile la următoarele întrebări:
- care a fost sursa veniturilor ce i-a permis oferta împrumuturilor?
- care este dovada returnării împrumuturilor?
- cum a fost posibil ca asociaţiile care au primit împrumuturile oferite de Bercea Valentin să-l angajeze cu contract de muncă? 
Poate dl. Bercea Valentin ne va lămuri cu răspunsuri în maniera-i caracteristică, aşa cum ne-a „lămurit”, sfidând chiar şi legile Fizicii, despre faptul că este posibil să lucreze în localităţi aflate la distanţe de sute de km între ele respectiv Deva, Arad, Petroşani (indiferent în ce ordine le-am lua, distanţa între localităţi rămâne aceeaşi), chiar dacă domiciliul este în municipiul Vulcan.
Nu cumva în cazul de faţă ar putea fi vorba de ceva care mie îmi scapă sau de „parandărăt”, aşa cum reiese din următorul aspect? 
Printre beneficiarii împrumuturilor acordate de către Bercea Valentin se află şi Indricău Mihaela (cu un împrumut de 5.380 lei). Aceasta sumă de 5380 lei se întorcea în următoarea perioadă în buzunarele celui care a acordat împrumutul, respectiv Bercea Valentin, pentru activităţi didactice/ salariu de la AFC-Arad, acolo unde preşedinta Asociaţiei, cine credeţi că este?.., este..., aţi ghicit!, Indricău Mihaela, care este..., iar aţi ghicit!, soţia lui Bercea Valentin, cel care, după cum se pare, şi-a recuperat împrumutul de 5.380 lei. 
Păi, domnule Bercea Valentin, cum rămâne cu următoarele afirmaţii care vă aparţin?: „am calitatea de funcţionar public, şi respectând această calitate, pentru care am depus un jurământ, îmi duc la îndeplinire îndatoririle de serviciu cu probitate morală şi profesională”.
Într-o o poză de pe site-ul Asociaţiei Thumende Valea Jiului (poză făcută cu ocazia festivităţii de deschidere a unui proiect derulat prin programul POSDRU în parteneriat cu AJOFM Hunedoara) poate fi zărit şi dl. Bercea Valentin care nu putea să fie absent de la festivitatea de deschidere a unui proiect în cadrul căruia presta activităţi didactice Indricău Mihaela.
În poză, la masa prezidiului, se pot observa, printre alţii, Iorgovan Luiza, Iorgovan Velichi, o reprezentantă a Asociaţiei Thumende şi Bercea Valentin. „O poză spune cât o mie de cuvinte, vorbele trec, pozele rămân”.
Păi, dacă Bercea Valentin obţinea venituri salariale de la mai multe locuri de muncă printre care şi de la AFC-Arad, unde preşedintă este Indricău Mihaela din Arad, beneficiara împrumutului oferit de soţul său Bercea Valentin, funcţionar public la AJOFM Hunedoara, de ce Indricău Mihaela nu ar obţine, pentru că se poate, venituri salariale de la Asociaţia „Thumende” din Petroşani, într-un proiect de unde obţinea venituri salariale şi Iorgovan Luiza, funcţionar public în acea perioadă la Mediu din Deva, soţia directorului AJOFM Hunedoara.
Ce nu este adevărat, domnule Bercea Valentin, şi cum rămâne cu Statutul Funcţionarului Public care trebuie respectat nu numai invocat? 
Cam multe încrengături familiale despre care ar trebui să se autosesizeze cineva.
În încheierea articolului revin la una din pretenţiile solicitate în instanţă de către reclamantul Bercea Valentin, care cere să fiu obligat să public, pe cheltuiala mea, într-un ziar de largă răspândire, Sentinţa Judecătorească în cauză.
Pe această cale îl informez pe reclamant să stea liniştit, pentru că voi face publică Sentinţa Judecătorească în cauză, nu numai într-un ziar, chiar în mai multe publicaţii locale şi centrale şi nu numai, convins fiind de veridicitatea aspectelor semnalate, cât şi a dreptului meu la opinie. 
Cât despre pretenţia reclamantului la plata sumei de 2,5 miliarde lei vechi, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat (???!!!), nu pot decât să-l felicit pentru experienţa sa, după cum se pare, de a obţine repede foarte mulţi bani.
Refuzul de a răspunde punctual la întrebările adresate, având în vedere că aveţi calitatea de funcţionar public, generează planarea unor suspiciuni cu privire la atitudinea şi comportamentul dvs., domnule Bercea Valentin !
Petre LUNGOCI
 
P.S.  Preşedinta AFC-Arad, Indricău Mihaela, îi sare în ajutor soţului său Bercea Valentin cu un înscris, la solicitarea acestuia, în care arată aspectele legate de activitatea depusă în cadrul asociaţiei AFC-Arad în anul 2011 şi 2012.
La prima vedere se poate observa o neconcordanţă prin diferenţa mare între ce declară dl. Bercea Valentin şi ce scrie în „ADRESĂ” reprezentanta AFC-Arad privind veniturile salariale obţinute de către acesta în perioada activităţii, la AFC-Arad.
Şi asta pentru că, potrivit Declaraţiilor de avere  nr.14/19.04.2012, nr. 64/30.04.2013, Bercea Valentin obţinea de la AFC-Arad un total de 63.925 lei, iar reprezentanta AFC Arad scrie în „ADRESĂ” că din contractele de muncă Bercea Valentin a realizat un venit de 37.025 lei. Oare cine spune adevărul?
Înscrisul denumit „ADRESĂ” cu Nr. 63/ 29.04.2014 (cu alte cuvinte, un certificat de bună purtare) este depus de către reclamant la dosarul cauzei în acţiunea civilă intentată împotriva mea.
Voi reveni cu noi dezvăluiri. 

Comentarii articol (19 )

#1 NISTOR08.10.2014,  07:56:11
ESTE MODUL DE OPERARE A UNUI MECANISM DE SPALARE DE BANI. VOM AFLA MAI MULTE DACA DNA ISI FACE DATORIA.
#2 Viorel08.10.2014,  21:42:18
Pionul principal pentru nepotismul instaurat peste tot in ajofm hd. este Velichi Iorgovan este cel care ar trebui sa dea socoteala. Caracatita nepotismului a ajuns pana si la banca Raiffeisen din Deva unde sefa mare Lomonar, face favoruri lui Iorgovan,in urma cu mai multi ani o angajaza pe fiica Vizitiu Liliana la Raiffeisen bank Deva si pe cealalta fiica Popa Laura la Raiffeisen Alba. La schimb Iorgovan Velichi il angajeaza pe sotul directoarei de la Raiffesen pe Lomonar Ioan la ajofm hunedoara...Rude, prieteni conostinte de-ale lui iorgovan au intrare peste tot.
#3 Monica09.10.2014,  08:35:50
Este grava situatia in care un functionar al statului este prins cu "cioara vopsita" si nimeni nu ia vreo atitudine pentru eradicarea acestor hotii la vedere
#4 Jean 09.10.2014,  19:48:24
Mai nenea Bercea Valentin nu-ti ajung atatia bani pe care nu-i poti justifica, mai vrei inca vreo cateva miliarde?
#5 Cristea Negoita10.10.2014,  10:33:49
Justitia ar putea opri coruptia.
#6 Danezu17.10.2014,  13:37:07
Procentual , ce șansa aveți scăpați din proces fără a-i plăti suma aceea colosala ? Credeți in justiție mai mult decât petentul ?
#7 ELENA24.10.2014,  09:40:56
Acest potent financiar poate fi protejat de cercuri politice de mari interese. Daca DNA continua sa-si faca treaba totul va fi deslusit.
#8 Geta25.10.2014,  09:38:45
Pretentiile lui Bercea, multe semne de intrebare, suma colosala, conditie pentru ca procesul sa fie judecat la Deva??? si nu la Petrosani unde isi au domiciliul partile, si pretentia ca sentinta judecatoreasca sa fie publicata in presa pe cheltuiala paratului intalegand prin asta ca Bercea Valentin este sigur(stie el ceva) ca va avea castig de cauza.
#9 Calculatorul30.10.2014,  09:06:14
Daca sunt adevarate cele scrise se poate observa ca diferenta de bani dintre total venituri si total imprumuturi este aproape egala cu veniturile obtinute de la AJOFM Hunedoara. Practic totalul declarat al "imprumuturilor acordate" de 171.613 lei se regaseste ca si venituri salariale de la asociatiile care au primit respectivele imprumuturi. De aici rezulta faptul ca aceasta suma trebuia acoprita ca si provenienta, dar suma a fost obtinuta dupa acordarea imprumuturilor, necunoscandu-se provenienta banilor inainte de a se acorda ca si împrumuturi. Si din avion, se poate observa ca este vorba de spalare de bani.
#10 NISTOR30.10.2014,  14:29:59
Desigur, trebuia inventat ceva pentru a justifica provenienta unor sume de bani, dar in acest caz modul de operare a mecanismului de spalare de bani a fost neinspirat.
#11 Observatorul01.11.2014,  09:26:36
Posibil declansarea procesului sa fie o intelegere intre cei doi pentru a acoperii sume mari de bani pe care-i detine Bercea V.(spalare de bani) si sa fie bine pentru amandoi.
#12 Goguta11.11.2014,  19:45:06
Enigma ramane provenienta banilor cu care a facut imprumuturile.
#13 Valentina24.11.2014,  22:39:01
Inrengaturi uriase,Schema lui Bercea e valabila si pentru Uifalean Dorina care la fel in declaratia de avere data in 2012, acorda IMPRUMUTURI in nume personal: Asociatiei Calificare Specializare si Perfectionare Petrosani(A.C.S.P Petrosani):36.460 lei; Asociatiei Formare Calificare Arad(A.F.C.Arad):12.432lei si persoanei fizice Indricau Mihaela:3108 lei,aceasta din urmă fiind presedinta A.F.C.Arad si sotia lui Bercea Valentin, iar VENITURILE dnei Uifalean Dorina sunt: AJOFM Hd.31.318lei; A.C.S.P.Petrosani 24.822lei; A.F.C.Arad 15.540lei dar si sotul Uifalean Ion primeste de la A.C.S.P.Petrosani salariu de 29.634lei si tot Uifalean Ion mai primeste un salariu de 44.057lei de la Asociatia Thumende Valea Jiului, asociatie de la care primea venituri salariale si Indricau Mihaela, sotia lui Bercea V. si presedinta A.F.C.Arad, pe timpul derulari unui proiect prin programul Posdru in parteneriat cu AJOFM Hunedoara. In Declaratia din 2013 Uifalean Dorina acorda IMPRUMUTURI in nume personal A.F.C.P.Petrosani:69.169lei; A.S.C.Arad:1036lei si aceleiasi Indricau Mihaela:1554lei,iar VENITURILE dnei.Uifalean Dorina sunt: AJOFM Hunedoara 30.704lei; A.C.S.P.Petrosani 61.578lei; si A.F.C.Arad 3.108lei dar si Uifalean Ion primea de la A.C.S.P.Petrosani un salariu de 84.558lei. Si A.C.S.P.Petrosani derula proiecte prin progamul Posdru in parteneriat cu Ajofm Hunedoara. Caracatita mafiei de la AJOFM Hunedoara sub conducerea fostului director Iorgovan Velichi, Asteptam ANI si DNA sa-si faca treaba
#14 Gabi25.11.2014,  07:55:48
Aceste asociatii (brese de scurgere a banilor)au fost inventate avand sedi la adrese diferite asa cum este Asociatia Calificare Specializare Perfectionare Petrosani(ACSP Petrosani. In declaratia de avere data in 2013 Bercea valentin scria ca primeste salarii(in dou transe) de la ACSP Petrosani cu sediul in str. Avram Iancu, bl.2, etj.2 ap. 28, pe cand in declaratia de avere scrisa tot in 2013 Dorina Uifalean primea salarii de la aceiasi ACSP Petrosani cu sediul in str. 1 Decembrie 1918 bl. 85, ap.2 ACSP Petrosani partenera in proiecte cu AJOFM Hunedoara, proiecte derulate prin programul Posdru.
#15 Angajat Ajofm-hd25.11.2014,  15:01:35
Pentru noul director al Ajofm Hd, greu de inlaturat caracatita mafiei formată si maturizată in cei noua ani de catre fostul director Iorgovan Velichi trimis in judecata pentru comitere de infractiuni.
#16 La AJOFM, asteptam curatenia03.12.2014,  15:23:48
DNA a inceput curatenia si in a cest judet odata cu ridicarea lui Moloţ si dus la audieri, asteptam curatenia si la AJOFM Hd unde s-a instaurat mafia hotiilor descrisa in articol.Toti hotii trebuie pedepsiti si tot ce s-a furat trebuie recuperat.
#17 AJOFM-POSDRU28.02.2015,  08:43:18
Bercea Valentin neputand justifica provenienţa imprumuturilor a trebuit sa furnizeze situatia unei aparente de legalitate a profiturilor obtinute ilicit prin acele venituri de la firma sotiei sale Mihaela Indricau Bercea si a surorei sale Chimerel Mihaela venituri care proveneau din imprumuturile pe care le oferea Bercea Valentin cu aparenţa provenienţei lor din activităţi licite care se regasesc in incarcarea conturilor bancare evidentiate in declaratia de avere din 2014.
#18 geo17.09.2017,  09:36:42
Bercea de la Ajofm Hunedoara nu va păti nimic, este ofițer acoperit trimis de la centru în teritoriu pe când la putere a venit băsescu cel care a generat și gestionat sistemul mafiot timp de 10 ani.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter