03.11.2011, 21:19:04 | 0 comentarii | 1022 vizualizari
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nu ştiu ce o fost ieri prin alte oraşe ale ţării, dar, din ceea ce am văzut cu ochii mei, în Vulcan, un lucru e clar: de luni, 14 decembrie, traficul rutier din România este mai sărac cu două maşini.
Despre accident am aflat
de la un om de bine. Care, pe la opt fără ceva, m-a sunat pe mobil şi mi-a spus de el. Când am ajuns în centrul vechi al Vulcanului, maşinile lovite mai erau încă acolo. Lângă cea albă, proptită în stâlp, stăteau rudele celui care fusese la volan. Pe cealaltă o luase în primire un cunoscut al şoferiţei. Care se chinuia s-o urce pe o platformă. Maşina, să ne înţelegem.
I-am întrebat pe primii,
de lângă autoturismul deschis la culoare, ce se întâmplase acolo. Mi-au spus că celălalt autovehicul a fost de vină. Varianta bună am aflat-o mai târziu când m-am dus la biroul Formaţiunii Rutiere din Vulcan. Unde l-am avut ca interlocutor pe agentul şef principal Mihai Papuc. Care nu mi-a vorbit doar în calitate de şef al biroului, ci ca poliţistul de la circulaţie care fusese la faţa locului, ca să vadă cum stau lucrurile.
Graba strică treaba.
La asta s-ar putea rezuma întâmplarea petrecută luni, 14 decembrie, la ora 7:00, pe DN 66A, în faţa fostei alimentări din centrul vechi al Vulcanului. Tânărul C.F. mergea la serviciu cu autoturismul personal. Un BMW alb, cu numărul de înmatriculare HD 34 MON. S-a întâmplat ca, ieri, să piardă mai mult timp la bariera peste trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Teodora Lucaciu. Minei, cum îi spunea înainte. Când s-a liber la circulaţie, a călcat un pic mai tare acceleraţia. Era târziu şi trebuia să fie deja la muncă.
Cu câteva secunde înainte,
în centrul vechi un autoturism Skoda (B 88 PNU) ieşea de pe aleea dintre blocurile de pe partea cu fosta alimentară. A doua pe dreapta, cum vii dinspre biserică. A intrat pe şosea şi a făcut la dreapta. Spre liceu, ca să vă daţi seama cum vine treaba. După vreo şaizeci de metri, Skoda a semnalizat că virează la stânga. Pe o alee dintre blocurile de pe partea aceea a străzii Nicolae Titulescu. Aici s-a întâmplat accidentul. Era cât pe ce să scriu nenorocirea, dar mai bine e cum am zis. Fiindcă, din fericire, niciunul dintre conducătorii auto n-a păţit nimic. Asta şi pentru că ambele autoturisme sunt maşini cu tablă pe ele.
Skoda a semnalizat, corespunzător,
că virează la stânga, dar, după câte se pare, şoferul BMW-ului n-a sesizat intenţia. Astfel că, în timp ce Skoda efectua virajul, BMW-ul a lovit-o puternic în partea stângă. La îmbinarea aripei şi la portieră. Plus că, în clipele următoare, Skoda s-a întors ca titirezul şi a ajuns cu botul în direcţia de mers spre Lupeni. Inversă celei în care se deplasase cu câteva secunde înainte. Nu ştiu ce senzaţii o fi trăit, în acel moment, domnişoara S.C., dar mă gândesc că o fi fost ceva asemănător cu datu’-n lanţuri. Știţi faza aia în care, în ringhişpir, băieţii învârtesc lanţurile de la scaunele fetelor, după care le dau drumul.
Nu, băiatul de la volanul
BMW-ului nu era băut. Era doar grăbit. Grabă care l-a costat o amendă de 180 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru şaizeci de zile. Mai rău e cu stâlpul în care şi-a proptit maşina. Izbitura a fost aşa de puternică, încât s-a dus naibii şi lampa de sus! Șoferul n-a păţit nimic, pentru că au avut grijă air-bag-urile de asta. Despre domnişoară, ce să vă spun? Bănuiesc că este la fel de tare, aşa cum o ştiu şi că, în scurt, va fi scutită de mersul pe jos.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
