Din fericire despre personalitatea lui Nicolae Deleanu avem mai multe informaţii, deoarece Ion Felea i-a dedicat un consistent „studiu introductiv” în volumul Nicolae Deleanu (Ed. Politică, Bucureşti, 1976 - din care am preluat şi toate fotografiile din paginile 1 şi 2). Am încercat să nu mă las manipulat de fluxul „revoluţionar”, tezist al acestui studiu, reţinând amănuntele biografice. 

Nicolae Deleanu s-a născut la 16 septembrie 1903 la Bucureşti, fiind cel mai mic dintre cei 7 fraţi. Din păcate, din cei 7 fraţi, au murit patru.

După şcoala generală, continuă studiile la liceu, pe care, cu mare greutate, le finalizează. Pentru a-şi putea cumpăra cărţile şi pentru a-şi achita taxele şcolare, liceanul Nicolae Deleanu prestează mai multe meserii: ucenic la un atelier de armurărie, „băiat de calorifer”. Frecventează clubul socialist de pe str. Ionică. Aşa se explică participarea sa la vârsta de doar 15 ani la sângeroasa represiune a protestelor muncitoreşti din 13 decembrie 1918 de pe străzile Bucureştiului. Deşi licean, este arestat. Peste 3 zile este eliberat, însă este şi exmatriculat „de la toate şcolile din ţară”. Îndrăgostit de cărţi, îndeosebi de cele de istorie a României, Nicolae Deleanu îl întâlneşte, de mai multe ori, în celebrul anticariat al lui Pach pe eminentul istoric Nicolae Iorga. Acesta, cunoscând faptul că junele Deleanu fusese exmatriculat şi fiind impresionat de pasiunea acestui pentru istorie, intervine pentru reînmatricularea sa la liceu. Odată obţinută de către N. Iorga anularea ordinului de exmatriculare, N. Deleanu îşi continuă studiile liceale. Pentru a se putea întreţine, face de toate: transportă pachete de cărţi de la Ed. Cartea românească la librăriile capitalei, ucenic la Uzinele „Lemaître”, bibliotecar la sindicatul societăţii de asigurări „Generala”, corector la „Anuarul Economic al României”, responsabilul Librăriei Socialiste „Casa Poporului”, meditator al copiilor oamenilor mai înstăriţi.

Fiind responsabilul librăriei socialiste „Casa Poporului”, care mai târziu va purta numele marelui socialist „C. Dobrogeanu Gherea”, N. Deleanu activează serios în mişcarea social-democrată a vremii. Astfel, în 1924, este ales preşedintele Uniunii Tineretului Socialist, funcţie pe care o va ocupa-o până în 1926.

Începe şi activitatea jurnalistică, scriind între 1923 şi 1926 la presa universitară de stânga: Viaţa universitară, Ideia Universitară, Cultura nouă, Scânteia. Apoi, devine colaborator, redactor ori conducător al publicaţiilor socialiste: Lumea nouă, Socialismul, Mişcarea socială, Munca nouă, Dimineaţa, Adevărul, Tribuna porturilor şi transporturilor (1926-1927), şi, bineînţeles, al publicaţiilor editate de Uniunea muncitorilor din industria minieră din România: Minerul, Bányamunkás şi Bergarbeiter. 

 

Între 1925 şi 1939, Nicolae Deleanu a întocmit „Calendarul muncii”, editat de Partidul Social-Democrat, dar şi alte almanahuri, cum ar fi ale muncitorilor din porturi, metalurgiştilor etc. Ion Felea acreditează ideea că şi Calendarul minerilor, apărut în 4 ediţii, între 1935 şi 1938, a fost realizat tot de Nicolae Deleanu.

Pasiunea pentru literatură s-a concretizat în asumarea rolului de antologator al volumelor „Poezia muncii” (prima carte apărută în România, care reunea versurilor poeţilor proveniţi din rândul proletariatului, apărută în 1930), ori „Cântecul muncii” (1932). În 1932, Nicolae Deleanu publică volumul „Robii”, în colecţia „Şantier” a revistei omonime, în care a strâns reportajele sale literare publicate în revistele socialiste, iar în 1933 albumul trilingv „După muncă”.

Nicolae Deleanu a reuşit să împletească activitatea publicistică, străbătută de fiori literari, cu aceea de militant social-democrat. Astfel, în 1925, predă la Şcoala proletariană istoria mişcării muncitoreşti din România. Apoi, între 1929-1935, este secretarul Institutului Muncitoresc de Sport şi Educaţie din România (I.M.S.E.R.), calitate în care susţine numeroase conferinţe, cum ar fi: „Despre pătrunderea socialismului utopic în ţările româneşti”, „Falansterul de la Scăieni”, „Mişcarea muncitorească internaţională”. În vara anului 1931, predă cursul „Istoria mişcării muncitoreşti din România” la o şcoală înfiinţată de I.M.S.E.R. la „Casa Poporului” din Câmpina. 

  Pasiunea şi cercetările sale pentru istoria muncitorească s-au concretizat în câteva interesante lucrări: „Istoricul mişcării muncitorilor mineri din România”, „Istoricul mişcărilor muncitoreşti din porturi” (coatuor - Lazăr Măglaşu, prefaţator - Jean Bart), „Scurt istoric al mişcării socialiste din România”.

Între noiembrie 1944  şi februarie 1945, Nicolae Deleanu a fost secretarul general al P.S.D. A fost redactor şi director al ziarelor Libertatea şi Ultima oră, editate de Partidul Social Democrat. Conform Dicţionarului presei literare româneşti, cotidianul Libertatea, subintitulat ziar de informaţie şi luptă socialistă, a apărut la Bucureşti între 25 august şi 29 aprilie 1945, fondator - Constantin Titel Petrescu, prim-redactor -  Ion Pas. Prima ediţie a cotidianului Ultima oră, ziar ilustrat de informaţiuni, a apărut la 19 septembrie 1944, iar ultima la 22 februarie 1948, director - Nicolae Deleanu. Ultima oră a contribuit mult la cimentarea PSD - aripa comunistă, fiind ajutat de puterea comunistă.

Din păcate, Nicolae Deleanu trădează în cele din urmă idealurile social-democraţiei, pe care a slujit-o o viaţă întreagă, şi contribuie la dispariţia PSD de pe eşichierul politicii româneşti, în urma „unificării” cu Partidul Comunist Român. Care nu-i va rămâne dator, oferindu-i mai multe privilegii: între 1948-1958 - conferenţiar la Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti şi la Institutul de arte plastice „N. Grigorescu” (este curios că Ion Felea, autorul studiului, de altfel bogat în informaţii biografice, dedicat lui N. Deleanu, nu aminteşte nicăieri despre studiile universitare ale lui Deleanu, care i-ar fi conferit dreptul să fie conferenţiar); în 1960 este numit director ştiinţific al Muzeului Peleş; deputat „ales” în trei legislaturi (1946-1948; 1957-1961; 1965-1969).

Ca scriitor, Nicolae Deleanu îşi câştigă notorietatea cu romanul „Nedeie în Poiana Miresei”, al cărui prim volum a apărut în vara anului 1958. „Cu prilejul apariţiei romanului, Nicolae Deleanu a acordat un interviu revistei Magazinul, sub titlul Geneza unui roman al Văii Jiului. El arăta că, încă din anul 1927, redactase timp de 10 ani gazeta Minerul, a Uniunii muncitorilor minieri. În acelaşi timp, îndeplinise şi funcţia de secretar pentru problemele culturale ale acestei Uniuni. Şi Deleanu făcea emoţionanta mărturisire: Valea Jiului – pentru că acolo mă duceam cel mai des – a devenit pentru mine o a doua casă. Am coborât în mine, am coborât în mizerele colonii, am devenit redactorul a numeroase memorii trimise pe atunci autorităţilor, am fost de faţă la masacrul de la 6 august 1929. Pornind de la această bogată experienţă de viaţă, mi-am propus să scriu un roman şi am început să adun material…”, aminteşte Ion Felea. 

Nicolae Deleanu moare în dimineaţa zilei de 10 aprilie 1970, la vârsta de 67 de ani.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•