05.01.2012,  22:10:00 | 0 comentarii | 1784 vizualizari
Zâmbete, la început de an, cu Florin Alexandru


de Petronela VALI SLAVU

Bine v-am regăsit în noul an, dragi locuitori ai Văii Jiului! Aţi avut un Revelion reuşit? Nu?  Păi, vedeţi dacă nu aţi ţinut seamă de cele zece sfaturi date de Florin Alexandru! Eu zic să le citiţi cu atenţie, pentru că vă vor prinde bine, la Revelionul următor. Dar, mai întâi, să vi-l prezint pe autorul lor. Florin Alexandru este scenaristul serialelor de televiziune „La bloc”, „La servici”, „Şi milionarii plâng”, „Nimeni nu-i perfect” şi directorul Festivalului de Umor „Ceapa de aur” de la Făgăraş, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. Este, totodată, principalul „vinovat” de existenţa grupului de umor „Experiment 77”. La concursurile la care participă, nu se mulţumeşte decât cu premiul I, ultimul premiu din palmares fiind obţinut anul trecut, la Vâlcea. Acolo l-am cunoscut pe acest umorist talentat din creaţia căruia vă propun  proza „Povestea unei verze murate”.

Zece sfaturi pentru Revelion
Revelionul nu este o sărbătoare păgână. Asta nu înseamnă însă să-şi facă toţi cruce de ce-aţi făcut la Revelion.
Nu spuneţi gazdei că are o minunată rochie mulată! E rochia ei cea mai largă după o cură drastică de slăbire.
Ok, înţeleg că nu puteţi mânca cu gura închisă. Dar de ce aveţi şi fermoarul 
descheiat?!
Salata de boeuf nu se mănâncă cu mâna. Încercaţi altă metodă să vă arătaţi ultimul dumneavoastră ghiul de aur!
Nu-i nevoie să vă descheiaţi la cămaşă până la buric să vi se vadă tatuajul. Nu sunteţi Botezatu! Şi apoi tatuajul are destule greşeli de ortografie.
Nu invitaţi cuierul la dans! Chiar dacă se cântă maneaua preferată.
Ciorba este de potroace. Deci ai înţeles greşit denumirea de ciorbă de porc-rage.
Aşa că încetează cu răgetele.
Te scuzi degeaba c-ai confundat balconul cu “balcoanele” gazdei. Mai ales dacă voiai să faci ceea ce cred eu.
Periniţa e un dans. Aşa că nu dormi pe covor! Poate partenera ta are altceva de făcut.
Dacă aţi venit în costum, nu încercaţi să plecaţi în şort şi maieu. E totuşi miezul 
iernii. Totuşi păstraţi ideea cu plecatul! 
Revelionul s-a terminat de şase zile.
 
POVESTEA UNEI VERZE MURATE
Totul a început acum doi ani când răcit şi cu nasul înfundat, întorcându-mă cu maşina mea Dacia 1310 ( sper că e.n.) de la mătuşa Varvara din Constanţa, ea mi-a pus la plecare în portbagaj o varză murată. Căci spunea ea: „Nimic nu e mai minunat pentru sarmalele de sărbători ca o varză murată de doi ani şi jumătate”. Şi pentru mine şi toată comunitatea din orăşelul meu natal, vorbele ei s-au dovedit pro-fetice (cuvânt din Trustul de presă PRO-MEDIA).
Dar s-o luăm cu începutul. Întâile semne ciudate au început să apară de la acel nefericit drum: primul autostopist pe care l-am luat mi-a oferit cu lacrimi în ochi toţi 
banii, paltonul şi toate bagajele sale, implorându-mă să-l las să coboare. Al doilea a leşinat murmurându-mi cu ultimele puteri: „Sadicule”, iar perechea de îndrăgostiţi care la urcare mi-a declarat că nimic nu-i poate despărţi s-a despărţit în grabă prin salturi disperate din maşină: ea pe podul de la Cernavodă, el în prima curba de la Feteşti.
Am jurat să nu mai iau autostopişti, asta şi după ce mai multe grupuri din specia enumerată mai sus au continuat să mă jignească pro-fund (cuvânt din Trustul de presă Pro-Amsterdam).
Cum anume m-au jignit? Simplu: primele grupuri mi-au arătat câteva gesturi obscene, următoarele scoteau limba şi bulbucau ochii iar ultimele se refugiau rapid şi ciudat după copacii de la marginea drumului, de unde se auzeau sunete animalice şi semi-animalice. Şi relele nu s-au oprit aici: pe drum mi-am pierdut toba de eşapament (culmea, recent reparată), numerele de pe spate, iar stopurile mi s-au spart ciudat deşi afară erau numai 5ºC. Teribil drum!
Ajuns „cu bine” acasă, la ora actualităţilor de seară, mi-am privit cu bucurie vecinii de bloc care dădeau zăpada. Mi-am luat bagajele şi varza murată şi am pornit către ei. După câteva secunde de uluire în care au ridicat pumnii către Combinatul Chimic din zare, s-au refugiat cu o rapiditate extraordinară în case unde au închis rapid toate geamurile. A rămas numai bunicul Gelu care la apropierea mea mi-a cerut cu o voce tremurândă să am milă de un om bătrân şi să-i pun rapid capăt suferinţelor. I-am dat să ţină varza şi am vrut să fug la doctoriţa de la etajul II. N-a mai fost nevoie. Bunicul Gelu cu o viteză pe care nu cred c-a avut-o nici în prima tinereţe, mi-a aruncat varza în braţe şi s-a căţărat pe macaraua-monument istoric, apelând la organizaţiile internaţionale pentru protecţia drepturilor omului. În treacăt fie spus, a stat acolo 4 luni şi 11 zile, intrând în Cartea Recordurilor, ca primul om peste 80 de ani cu o asemenea vitalitate.
Dezamăgit de vecinii mei, am ajuns în apartamentul meu de la ultimul etaj, am pus varza într-un vas în bucătărie şi m-am culcat ceva mai devreme, să recuperez din oboseala drumului. Zadarnică încercare, căci din acea noapte, evenimentele au început să se succeadă într-un crescendo ameţitor. Dar să urmărim jurnalul meu, fidel evenimentelor derulate din momentul zero, cel al sosirii mele acasă cu varza murată de la mătuşa Varvara!
Ziua întâi ( 2:45 noaptea): Doi vecini mai slabi de înger şi-au părăsit în mod misterios familiile şi-au luat calea codrului. Nu i-a mai văzut nimeni, niciodată.
Ziua a doua: Trei vecini au mărturisit că nu şi-au plătit întreţinerea şi-au cerut administratorului de bloc să înceteze represaliile.
Ziua a treia: Vecinii restanţieri şi-au plătit întreţinerea. Prea târziu. Un grup numeros, din care făcea parte şi administratorul, a părăsit pe furiş blocul. Vecina de la etajul doi a născut prematur.
Ziua a patra: Am rămas singur în bloc.
Ziua a cincea: Au plecat şi moliile.
Ziua a şasea: S-au închis şcolile.
Ziua a şaptea: Zi de odihnă.
Ziua a opta: S-a închis Combinatul Chimic din cauza concurenţei neloiale în domeniul poluării.
Ziua a noua: Mi se propune funcţia de primar. Refuz pe motiv că sunt singur în oraş.
Ziua a zecea: O delegaţie de arabi îmi cere prin fax să le vând secretul gazului devastator. Nu înţeleg la ce se referă.
Ziua a unsprezecea: Se nasc primii câini cu două capete şi patru cozi.
Ziua a douăsprezecea: Centrala de la Cernobâl e declarată parc de distracţii.
…Ziua douăzeci şi una: Mi se desfundă nasul.
Ziua douăzeci şi două: Îngrop urgent, lângă bloc, varza murată.
Luna a patra: Se  întorc vecinii.
Luna a cince: Se redeschid şcolile, Combinatul Chimic şi Primăria.
Luna a noua: Vecina de la etajul doi naşte din nou prematur.
Luna a zecea: În locul unde am îngropat varza izvorăsc din senin, pe timpul unei furtuni, două ape super-sulfuroase.
Luna a zecea + o zi: Oraşul nostru e declarat staţiune balneo-climaterică. Cele două izvoare sulfuroase se botează Varvara 1 şi 2.
Luna a zecea + două zile: Suntem declaraţi oraş înfrăţit cu Cluj-Napoca, Bruxelles şi economia românească. Punctele comune? Varza a la Cluj, varza de Bruxelles şi varza din economie.
Luna zece + trei zile: Ministra Udrea vizitează oraşul-staţiune. Face o poză cu primarul şi cele două izvoare.
Luna zecea + o săptămână: Mătuşa Varvara şi ministra Udrea sunt propuse cetăţeni de onoare ai oraşului nostru. Se votează numai a doua propunere.
Ziua de azi: Sosesc primii o mie de turişti străini şi primele fonduri PHARE. Sunt ultimele mele însemnări din jurnal. 
De mâine mă puteţi găsi pe site-ul www.varzamurata.ro.
Nu vă p(h)are normal?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter