„Totul e să vrei!” - Aurelian Costache. Moto: „Ambiţia te ajută să devii cineva!”

Aurelian Costache s-a născut acum 23 de ani, pe aceste meleaguri. Åži-a dat seama încă din prima clipă despre dezavantajele provinciei privind intrarea lui în viitor. Perspective sumbre, mai ales în această Vale, catalogată de cei din Capitală ca „un loc pustiu la margi­nea lumii”! Dar n-a disperat niciodată şi cu fiecare nouă ocazie s-a străduit să reia viaţa de acolo de unde o lăsase. După terminarea liceului industrial, nereuşind la facultate (spre disperarea surorii sale mai mici, Monica) s-a angajat la IPSRUEEM ca sudor, o meserie grea, deloc interesantă deşi solicită o atenţie desăvârşită, pe care însă a dus-o, de fiecare dată, la capăt. Dar a simţit că nu aceasta era de fapt chemarea lui ci doar o trecere de azi spre mâine. De aceea când a plecat s-a simţit mai împlinit realizând că şi-a demonstrat lui însuşi că poate înfăptui lucruri pe care nu credea că e în stare să le facă. Un punct câştigat de el în prima parte a vieţii. Cea care dă spre adolescenţă. Apoi, potrivit tradiţiei locale, a plecat la muncă în Germania. Mai precis la cules de castraveţi. „Sună ca naiba! – îmi spune el, dar a fost una din experienţele trăite în căutarea unui viitor, care să nu fie mic, negru şi urât. Adevărul este că acolo munca e grea, deşi condiţiile de muncă (să zicem, speciale) în­cearcă s-o mai atenueze. Nu ştiu dacă întotdeauna reuşeşte. Dar un lucru e cert: munca este plătită bine, în euro, şi atunci uiţi de greutatea muncii. Aş putea spune că una o acoperă pe cealaltă”. Apoi Aurelian se angajează la Opus Guard ca agent de pază la Termocentrala Paroşeni de la care se transferă ulterior la Guardoam ca agent de pază la Romtelecom Petroşani. „Munca de agent nu e deosebit de grea dar ea nu-ţi creează şanse pentru viitor. S-ar putea vorbi de plictiseală, zice Aurelian, dar când ai cu ce să-ţi umpli timpul, ea nu se produce. De regulă nu pare periculoasă dar atunci când postul este prevăzut cu armă situaţia se complică, uneori destul de mult. Spre exemplu, într-o zi de vineri 21 decembrie 2007, pe când făceam rondul la Termocentrala Paroşeni, am fost atacat de către cinci necunoscuţi. Ca să-i împrăştii a trebuit să trag două focuri de avertisment în plan vertical. S-a scris despre asta şi în ziarele locale”. Îmi spune că nu stă degeaba niciun moment, pregătind atacarea viitorului pe mai multe planuri. Una este Facultatea de Drept de la „Vasile Goldiş” unde este în anul întâi şi tocmai a terminat examenele cu brio, încercând construirea unui vis mai vechi, acela de a fi avocat. Pretinde că în acest sens are reale calităţi, cum ar fi simţul oratoric, meticulozitatea în orice acţiune, memorie selectivă şi do­rinţa de a scoate, cu orice preţ, adevărul la iveală. În acelaşi timp, această profesie, spune el, îţi oferă prilejul de a ajuta şi chiar a salva oameni. O altă realizare a lui, adică demnă de remarcat, este reuşita la examenul de conducere, unde a luat deja categoriile B, C şi C+E, urmând, la rând, peste câteva zile, şi
D-ul. Un alt vis al lui este pe care să se înfăptuiască. Acela de şofer profesionist. „Numai pe maşini mari şi foarte mari!”, susţine el, furat de această idee. Mai are un vis şi cu asta face pauză, acela de „profesor de legislaţie rutieră”, pentru care a început să facă demersurile necesare. „Poate vi se pare că exagerez, dar nu obişnuiesc să fac aşa ceva. Åži în afară de asta, nimic nu pare mult dacă ceea ce faci o faci cu plăcere”. „Mai ai timp şi pentru altceva?”, îl întreb totuşi, ca să-l mai smulg din starea de visare. „Desigur, îmi spune el. Îmi plac în mod deosebit drumeţiile şi odată cu ele exploatarea necunoscutului. În acest sens în această vară voi face, împreună cu prietenii mei, un periplu prin munţii Åžureanu, cu punct terminus Vârful lui Pătru. De altfel, ţin să precizez că mă interesează şi îmi captează atenţia tot ceea ce stârneşte comentarii, încercând deseori să îmi aduc contribuţia la tot ceea ce poate elucida diverse enigme, în momente mai mult sau mai puţin neprevăzute”. „Zi-i înainte! Nu te opri”, îl îndemn eu de teamă să nu i se taie sonorul. „Cred că am spus destule, zice el dar mai adaugă: îmi place muzica bună, în special cea a anilor ’80-’90, dar nu sunt, ca să spun aşa, un fan înrăit. Îmi plac poeziile, mai puţin cele moderne. Nu sunt mort după pictură dar cu toate astea nu evit o expoziţie bună. Cărţile şi filmele mă atrag doar dacă prezintă situaţii reale, chiar dacă această realitate doare sau este inestetică. Prefer prezentarea vieţii aşa cum e, fără prea multe retuşuri din partea autorului. Din această cauză nu îmi este prea aproape de suflet SF-ul. Åži iarăşi un lucru aparte. Nu mă împac cu cei care vorbesc una şi alta fac sau care folo­sesc sinceritatea şi cuvântul doar atunci când e vorba de vreun interes material”. „Åži acum încotro?”, îl întreb într-un moment de respiro. „Până una-alta, pe perioada vacanţei, în Germania. Să mai fac ceva bani, deşi cel puţin la mine ei nu constituie ţelul suprem!”. „Dar sunt bine veniţi...”, continui eu. „La vârsta mea, da. În acest sens am un principiu cam nesănătos de altfel, dar preluat, totuşi, de la Sadoveanu: să nu faci orice pentru ban dar dacă ţi se dă, să-i iei!”. „De regulă, aceasta e o întrebare pe care n-o pun. Cum a fost viaţa ta până acum?”. „Am auzit pe foarte mulţi spunând – conchide el – că cea mai mare parte a vieţii este tristă, pe când bucuriile ocupă un loc destul de mic din ea. Dar sunt ferm convins că aceştia se înşeală. În realitate – asta e cel puţin părerea mea – momentele de tristeţe sunt aproximativ egale cu cele de bucurii dar noi nu realizăm acest lucru deoarece suferim prea mult la cele triste şi suntem prea încântaţi de momentele de fericire, pentru ca să le luăm în seamă. Deci, cel puţin până acum, pentru mine viaţa a fost jumi-juma, cu clipele de tristeţe alternând – aproape compensatoriu – cu cele de fericire. Ba, aş putea spune că ultimele au fost chiar mai pregnante. Am uitat să spuns că unul din hobbyurile mele este fotografia, fie ea
artistică sau nu. Fiecare drumeţie sau ieşire în natură o ilustreu cu fotografii făcute la faţa locului şi ele rămân mărturii peste timp. Mărturii pentru ziua de mâine, pentru care terenul de aterizare e pregătit de mult. Nu numai din cuvinte”. „Åži acum, o întrebare mai delicată: cu iubirile cum stai - vorba ta - la vârsta asta?”. „Aşteptam întrebarea dar nu sunt nici acum pregătit pentru ea. Aş vrea ca aceasta să fie considerată ca un subiect tabu. Să lăsăm deocamdată să primeze doar prietenia”. „Înţeleg că politica nu te pasionează în niciun fel...”. „Nu, absolut deloc. Nu găsesc nimic spectaculos în ea. Totul e numai făgăduieli deşarte şi o eronată goană după bani şi uneori după o glorie cu orice preţ. Åži uneori şi preţul ăsta e destul de mare. Åži prea mulţi rămân cu aşteptările înşelate şi cu sufletul peticit””. „Vorbeşti frumos...”. „Am spus doar că am simţul oratoric destul de dezvoltat...”. „Ai fi putut fi poet...”. „Nu, asta nu, sunt prea realist ca să mai am şi imaginaţie. Sunt un om prea obişnuit ca să fiu remarcat într-un fel anume. Sunt doar un tânăr al zilelor de azi. Nimic mai mult!”.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.